skip to Main Content
R. C. Sproul - Preotul Cu Haine Murdare - Biblioteca Creștină

Preotul cu haine murdare

Robert Charles Sproul - Preotul cu haine murdare

În această povestire, devenită deja clasică, reputatul teolog, dar și bunicul R. C. Sproul își propune, încă o dată, să ilustreze concepte teologice profunde într-un mod ușor de înţeles pentru toţi copiii. Astfel, Preotul cu haine murdare ne ilustrează conceptul imputării sau al „marelui schimb”, învăţătură care stă la baza mesajului creștin al mântuirii.

Plecând de la povestea marelui preot Iosua (Zaharia 3:1-5), ale cărui haine murdare au fost schimbate, dr. Sproul ne spune povestea unui preot tânăr care primește invitaţia de a predica înaintea regelui și a curţii sale. Se întâmplă însă ca, în drum spre castel, acesta să cadă de pe cal și să-și murdărească cumplit hainele preoţești. Ionatan, preotul nostru, își dă seama că, pentru a se înfăţișa înaintea regelui așa cum trebuie, are nevoie de ajutor.

Preotul cu haine murdare – Coperta a doua

***

R. C. Sproul (1939–2017) a slujit biserică în calitate de profesor de seminar, pastor şi autor a peste nouăzeci de cărţi. A fost fondatorul şi directorul organizaţiei Ligonier Ministries, iar învăţătura lui putea fi urmărită în cadrul programului de radio Renewing Your Mind, difuzat în fiecare zi de peste trei sute de posturi de radio din Statele Unite şi din alte peste cincizeci de ţări.

Informații

Carte apărută la Editura Gramma

Gramma

S.C. SPECIAL CARE 4U S.R.L.
Bulevardul Revolutiei
Nr. 52-54, Arad
Arad, România
Mobil: 0749 105 923
E-mail: office@gramma.ro
Web: www.gramma.ro
Copyright © Gramma

Back To Top