Carte audio – Pe urmele Mielului, de Georg Steinberger

📖 Carte audio 🎧
Picioare de Căprioară pe Înălţimi
Picioare de Căprioară pe Înălţimi este o frumoasă alegorie care dramatizează dorinţa copiilor lui Dumnezeu de a fi conduşi spre noi culmi ale dragostei, bucuriei şi victoriei. Este o operă clasică a literaturii creştine; scrisă pentru a te încuraja şi inspira în propria ta călătorie către înălţimi.
“Lecţiile trimfului asupra răului, a cunoaşterii durerii şi tristeţii; şi în final a descoperirii transformării acestora în ceva extrem de preţios.
Lecţiile deprinderii în a-L cunoşte într-un fel nou pe Însuşi Domnul Dragostei şi de a afla unirea neîntreruptă cu El, printr-o predare bucuroasă şi constantă – acestea sunt lecţiile alegoriei cărţii de faţă.
‘Înalţimile’ şi ‘picioarele de căprioară’ nu se referă la locurile cereşti după moarte; ci experienţa glorioasă a copiilor lui Dumnezeu aici şi acum – dacă vor urma calea aleasă de El pentru ei.
Înălțimile dragostei
Cât de mult tânjim noi, cei care îl iubim pe Domnul Dragostei şi dorim să-L urmăm, după puterea de a depăşi toate greutăţile şi încercările vieţii în acelaşi fel voios şi triumfător. Aflarea secretului unei ‘vieţi de biruinţă’ a reprezentat dorinţa inimii celor care ÎI iubesc pe Domnul, indiferent de generaţie. Simţim că am fi în stare să ‘dăm orice’ numai de-am putea trăi efectiv pe ‘înălţimile’ dragostei şi biruinţei aici, pe acest pământ şi acum, în timpul acestei vieţi; să fim întotdeauna capabili să reacţionăm la rău, necaz, tristeţe sau orice lucru greşit în aşa fel încât acesta să fie depăşit şi transformat în motiv de laudă şi glorie pentru Dumnezeu în veci.”
H. Hurnard – Picioare de Căprioară pe Înălţimi
Sursa audio: lectura-audio.blogspot.com
Lector: Rodica Andrievici
Carte apărută în format tipărit la:
Mai multe detalii găsiți aici: https://clcromania.ro/
Descarcă conținutul sub forma unei arhive ZIP:
Notă
În cazul arhivelor multiple este necesar să descărcați toate arhivele pentru a se putea dezarhiva conținutul. Formatul lor este de tipul .zip (arhiva principală) + .z01, .z02, … (arhive secundare). Se dezarhivează doar arhiva principală cu extensia .zip.
Pentru dezarhivare recomandăm:
✧ Windows: WinRAR, 7-Zip
✧ Mac: Keka