LUMEA: teren de joacă sau câmp de luptă?

Creştinismul a exercitat o influenţă dominantă asupra gândirii înaintaşilor noștri. Aceştia concepeau lumea ca pe un câmp de luptă. Ei credeau că păcatul, diavolul şi iadul constituiau una dintre forţe, iar Dumnezeu, dreptatea şi raiul, cealaltă. Prin chiar natura lor, aceste forţe erau pentru totdeauna în opoziţie, cu o ostilitate profundă, gravă, de neîmpăcat…

Ce diferit stau lucrurile astăzi! Datele problemei sunt aceleaşi, însă interpretarea s-a schimbat complet. Oamenii se gândesc la lume nu ca la un câmp de luptă, ci ca la un teren de joacă. Nu ne aflăm aici pentru a lupta, ci pentru a zburda…

Acesta, cred eu, e un rezumat nepărtinitor al filozofiei religioase a omului modern, mărturisită pe față de milioane de oameni și îmbrățișată de multe alte milioane, care o pun în practică fără s-o fi exprimat verbal.

Este lumea un teren de joacă?

Această atitudine schimbată în privinţa lumii a avut şi are efect şi asupra creştinilor; chiar şi a celor care mărturisesc credinţa Bibliei. Ideea că această lume e un teren de joacă şi nu un câmp de luptă a fost deja acceptată în practică de vasta majoritate a creştinilor fundamentalişti. S-ar putea ca ei să încerce să ocolească răspunsul; dacă li s-ar cere direct să-şi declare punctul de vedere, însă comportamentul îi va da de gol. Ei stau cu faţa în ambele direcţii, se bucură de Hristos şi de lume, vestesc oricui, cu veselie, că a-L accepta pe Isus nu le cere să renunţe la distracţie – creştinismul e cel mai plăcut lucru cu putinţă.

Închinarea care se dezvoltă dintr-o astfel de perspectivă asupra vieţii este la fel de descentrată ca perspectiva însăşi – un soi de club de noapte sfinţit, fără şampanie şi beţivi eleganţi. Toată această situaţie a ajuns atât de gravă, încât acum este datoria obligatorie a tuturor creştinilor să-şi reexamineze filosofia spirituală în lumina Bibliei.

A. W. Tozer – Introducere