skip to Main Content
Întorc Vorba Diavolului - A. W. Tozer - Biblioteca Creștină
📖 Carte audio 🎧

Întorc vorba diavolului

Aiden Wilson Tozer - Întorc vorba diavolului

Când a predicat cele douăsprezece predici publicate în cartea Întorc vorba diavolului, pastorul Tozer a spus bisericii sale din Chicago:

Curajul omului lui Dumnezeu

N-am petrecut niciodată mai mult timp, n-am avut parte niciodată de mai multă durere şi niciodată nu am stat mai mult în rugăciune pentru oricare alte serii de predici din slujirea mea. Din cauza importanţei acestora, am simţit realmente cum Satan încerca să zădărnicească scopul lui Dumnezeu. Simţeam că sunt în contact direct cu iadul.

În biserică sunt foarte mulţi orbi spiritual, iar lucrul acesta mă face să-I spun lui Dumnezeu că vreau să pot vedea – vreau să fiu un om care să vadă scrisul cu litere mici. Vreau să înţeleg, să pătrund adânc şi să am discernământ în ceea ce priveşte planul complet al lui Dumnezeu. Vreau să evaluez situaţia şi să o văd aşa cum o vede Dumnezeu – să ştiu rolul lui Dumnezeu în această vreme de confuzie religioasă.

Acum, acest lucru face ca viaţa cu un astfel de om să nu fie tocmai uşoară. Nu-l face popular şi nici nu creează probleme poliţiei ca să ţină în frâu mulţimea simpatizanţilor. Această serie de predici m-au forţat deseori să merg pe urmele opoziţiei şi ispitei până în faţa duşmanului! Dar aş prefera mai degrabă să fie aşa, decât să fiu nevoit să recunosc – aşa cum alţii vor trebui să recunoască – faptul că o viaţă întreagă am predicat Cuvântul lui Dumnezeu şi totuşi nu m-am întâlnit niciodată cu diavolul în luptă deschisă!”

Întorc vorba diavolului – din Prefață

Sursa audio: radiounison.ro
Lector: Dan Bercian

Carte apărută în format tipărit la:

Perla Suferinței

S.C. Editura Emilia S.R.L.
Sat. Măriţeia Mică, Nr. 111
Com. Dărmăneşti
Suceava, România
Mobil: 0723 86 88 57
office@perlasuferintei.ro
www.perlasuferintei.ro
Copyright © Perla Suferinței

Mai multe detalii găsiți aici: http://www.perlasuferintei.ro/

Descarcă conținutul sub forma unei arhive ZIP:
Carte audio ZIP
Notă

În cazul arhivelor multiple este necesar să descărcați toate arhivele pentru a se putea dezarhiva conținutul. Formatul lor este de tipul .zip (arhiva principală) + .z01, .z02, … (arhive secundare). Se dezarhivează doar arhiva principală cu extensia .zip.
Pentru dezarhivare recomandăm:
✧ Windows: WinRAR, 7-Zip
✧ Mac: Keka

Întorc vorba diavolului - A. W. Tozer - Biblioteca Creștină
Isus, Căpetenia credinței noastre - A. W. Tozer - Biblioteca CreștinăFragmente din scrierile lui A. W. Tozer - Biblioteca CreștinăO viață din belșug - A. W. Tozer - Biblioteca CreștinăO credință tulburătoare - A. W. Tozer - Biblioteca CreștinăDimensiunea sufletului - A. W. Tozer - Biblioteca CreștinăOameni care s-au întâlnit cu Dumnezeu - A. W. Tozer - Biblioteca CreștinăÎn căutarea lui Dumnezeu - A. W. Tozer - Biblioteca CreștinăÎntorc vorba diavolului - A. W. Tozer - Biblioteca CreștinăUmblarea mea zilnică - A. W. Tozer - Biblioteca CreștinăCum să testăm duhurile - Biblioteca CreștinăIsus este biruitor! - A. W. Tozer - Biblioteca CreștinăÎnchinarea: giuvaerul pierdut - Biblioteca CreștinăLUMEA: teren de joacă sau câmp de luptă? - Biblioteca CreștinăDumnezeu vorbește celui ce ia seama - Biblioteca CreștinăCine L-a răstignit pe Isus? - A. W. Tozer - Biblioteca CreștinăDespre Dumnezeu și oameni - Biblioteca CreștinăChei pentru o viață mai profundă - Biblioteca CreștinăCăi spre putere - Biblioteca CreștinăPregătire pentru revenirea lui Isus - A. W. Tozer - Biblioteca CreștinăPericolele unei credințe superficiale - A. W. Tozer - Biblioteca CreștinăTragedie în Biserică - lipsa darurilor - A. W. Tozer - Biblioteca CreștinăRutină, Putreziciune sau Trezire - A. W. Tozer - Biblioteca CreștinăCe s-a întâmplat cu închinarea? - A. W. Tozer - Biblioteca CreștinăSuccesul și creștinul - A. W. Tozer - Biblioteca CreștinăViu în Duhul - A. W. Tozer - Biblioteca CreștinăCredința dincolo de rațiune - A. W. Tozer - Biblioteca CreștinăSfetnicul - A. W. Tozer - Biblioteca CreștinăCunoașterea Celui Preasfânt - A. W. Tozer - Biblioteca Creștină
Back To Top