Carte audio – Harul neglijat al pocăinței, de Thomas Watson
Drumul Calvarului
Roy Hession ste un evanghelist din Marea Britanie care a lucrat timp de mai mulţi ani în colaborare cu organizaţia Cruciada Mondială de Evanghelizare. El a ajuns cunoscut în lumea întreagă în special datorită cărţii sale Drumul Calvarului, publicată pentru prima dată în 1950.
Drumul Calvarului ne invită să gustăm realitatea trezirii spirituale în viaţa de zi cu zi; o trezire spirituală definită nu atât ca experienţe emoţionale deosebite; cât mai ales ca umblare cu Dumnezeu, în lumină. Autorul ne sugerează că punctul de pornire îl reprezintă zdrobirea, plecarea voinţei noastre în faţa voii lui Dumnezeu. Însă pentru a ne bucura de o viaţă de biruinţă zdrobirea trebuie să fie urmată de umplerea până la revărsare de Duhul Sfânt; pentru că trezirea spirituală înseamnă a fi plin de Duh în orice ceas şi zi de zi.
Este nevoie de pocăință
Dar această umplere survine atunci când venim cu păcatele noastre în faţa Crucii, când încetăm să ne mai ascundem sub o mască, când învăţăm simplitatea umblării pe Cale, când întrupăm umilinţa şi sfinţenia Mielului.
Această trezire spirituală începe de la cele mai apropiate relaţii ale noastre, din cămin, unde trebuie să învăţăm ce înseamnă să iubeşti cu adevărat. De aceea trebuie să rezolvăm mai întâi „bârna“ din ochiul nostru, înainte de a ne ocupa de „paiul“ celuilalt; trebuie să fim dispuşi să slujim, să fim robi nevrednici; să gustăm puterea sângelui acceptând zdrobirea noastră necurmată şi curăţirea prin sângele Mielului. Dar nu vom face acest lucru câtă vreme vom ţine să ne apărăm nevinovăţia. Doar declarând dreptatea lui Dumnezeu în condamnarea păcatului nostru ne vom putea bucura de pacea adâncă a inimii, iar părtăşia cu El şi cu semenii noştri va fi reală şi neîntreruptă.
Sursa audio: lectura-audio.blogspot.com
Lector: Rodica Andrievici
Carte apărută în format tipărit la:
Descarcă conținutul sub forma unei arhive ZIP:
Notă
În cazul arhivelor multiple este necesar să descărcați toate arhivele pentru a se putea dezarhiva conținutul. Formatul lor este de tipul .zip (arhiva principală) + .z01, .z02, … (arhive secundare). Se dezarhivează doar arhiva principală cu extensia .zip.
Pentru dezarhivare recomandăm:
✧ Windows: WinRAR, 7-Zip
✧ Mac: Keka