Carte audio – Torturat pentru credință, de Haralan Popov
De la suferință la biruință
De la suferință la biruință vorbește despre frumusețea vieții de credință pe care au experimentat-o, cu ajutorul lui Dumnezeu, credincioșii din Romania în decursul anilor de persecuție ai dictaturii comuniste.
Richard Wurmbrand a fost un creștin evreu și pastor evanghelic român. Împreună cu soția sa Sabina, el a îndurat o grea persecuție sub fascism și comunism. În timpul regimului comunist din România, Richard Wurmbrand a petrecut paisprezece ani în închisoare pentru credința sa. În cele din urmă, el și Sabina au fost eliberați de către Misiunea Norvegiană către Israel; de Alianța Evreilor Creștini.
După ce au ajuns în Apus, soții Wurmbrand au fost folosiți de Dumnezeu pentru înființarea Misiunii Creștine Internaționale pentru țările comuniste’ care are acum filiale în multe țări. În 1990, după revoluția din România, care a înlăturat dictatura lui Ceaușescu, Richard și Sabina s-au putut reîntoarce în țara lor natală, de care fuseseră despărțiți, prin exil, timp de douăzeci și cinci de ani.
Cartea De la suferință la biruință nu vorbește atât de mult despre suferința acelor ani; cât despre frumusețea vieții de credință, pe care au experimentat-o, credincioșii din România în decursul acelor ani de persecuție.
Sursa audio: lectura-audio.blogspot.com
Lector: Rodica Andrievici
Carte apărută în format tipărit la:
Mai multe detalii găsiți aici: https://www.stephanus.ro/
Descarcă conținutul sub forma unei arhive ZIP:
Notă
În cazul arhivelor multiple este necesar să descărcați toate arhivele pentru a se putea dezarhiva conținutul. Formatul lor este de tipul .zip (arhiva principală) + .z01, .z02, … (arhive secundare). Se dezarhivează doar arhiva principală cu extensia .zip.
Pentru dezarhivare recomandăm:
✧ Windows: WinRAR, 7-Zip
✧ Mac: Keka