Cu Dumnezeu spre necunoscut

Un studiu al primei cărți din Pentateuh: Genesa

Cu Dumnezeu spre necunoscut – „Spiritul de ascultare Îi aduce lui Dumnezeu mai multă bucurie decât orice altceva de pe fața pământului. În mod natural, ascultarea este imposibilă pentru noi; chiar și atunci când ascultăm, o facem bosumflându-ne fața noastră morală și cu hotărârea de a căuta o alternativă morală. În domeniul spiritual nu ne putem bosumfla atunci când natura lui Dumnezeu este în noi. Când dragostea Lui se revarsă din plin în inimile noastre prin Duhul Sfânt (vezi Romani 5:5), suntem luați în stăpânire de natura lui Dumnezeu. Principala caracteristică a vieții Domnului nostru a fost ascultarea. Prin ascultarea noastră, arătăm că-L iubim. Adevărata măsură a vieții spirituale nu este dată de experiențele extatice, ci de ascultare.”

Simțământul nevredniciei

„Sentimentul nevredniciei personale este în mod frecvent reacția îngâmfării nemăsurate; nevrednicia veritabilă nu are niciun interes conștient față de sine. O natură cu adevărat nevrednică posedă întotdeauna suficientă noblețe pentru a înfrunta inevitabilul. Studierea lui Iacov în lumina Duhului Sfânt nu este înveselitoare, dar reprezintă un tratament complet pentru lăudăroșenia spirituală. Ori de câte ori iei o doză veritabilă din propria ta nevrednicie, nu ești conștient de lucrul acesta, deoarece ești atât de convins de nevrednicia ta, încât ai curajul să disperi. Primul lucru pe care-l face Duhul lui Dumnezeu, atunci când vine înăuntrul nostru, este să dea naștere acestui sentiment de nevrednicie. Cei mai mulți dintre noi nu ne mai judecăm propriile persoane; găsim scuze pentru a nu ne acuza irevocabil. În consecință, precizia și intensitatea revelației Bibliei ne obligă să spunem că ea exagerează, până când suntem pătrunși de înțelegerea modului în care ne vede Dumnezeu.

Dacă te poți apropia de Dumnezeu fără a avea sentimentul propriei tale nimicnicii este îndoielnic că te-ai apropiat vreodată cu adevărat de El. Cel mai umilitor lucru în analizarea de sine este că pasiunea indignării pe care o nutrim față de alții este măsura propriei noastre osândiri (vezi Romani 2:1).”

Oswald Chambers – Cu Dumnezeu spre necunoscut