Articol audio – Siguranță, certitudine și bucurie, de George Cutting
Căpetenia supremă
Căpetenia supremă – Un studiu despre supunere și despre autoritatea care vine de la Dumnezeu.
„M-a nedumerit viața lui Ioab și am cugetat asupra ei timp de peste zece ani până am ajuns la înțelegerea pe care o am acum despre el. În cele din urmă, am început să scriu eseul Căpetenia supremă. Când am realizat cam două treimi din el, mi-a venit ideea povestirii fictive Primul după David. Astfel, m-am oprit cu prima lucrare și am început-o pe a doua. Mi-am dat seama că ambele forme (cea de eseu și cea de ficțiune istorică) își au limitările lor specifice, dar că, puse alături, vor putea, probabil, transmite tot ce a fost pe inima mea cu privire la Ioab.” (John Saunders)
Primul după David
„Dacă voi căuta să mă țin de Domnul din toată inima, El va realiza tot ceea ce trebuie să realizeze. Am convingerea fermă că drumul spre tron nu are nimic de-a face cu a apuca împărăția, ci are de-a face în totalitate cu a-L apuca pe Dumnezeu.”
Căpetenia supremă
„Ce reprezintă el? Sunt sfinţi ai lui Dumnezeu care nu vor să meargă pe calea lui Ioab, ci s-au dat pe ei înşişi Domnului Isus Cristos, Capul trupului, Stăpânul casei, Împăratul Împărăţiei; creştini dedicaţi cu toate fibrele fiinţei lor lui Isus Cristos, Domnul tuturor; printre aceştia, ambiţia căzută nu îşi găseşte locul.”
Sursa audio: ekklesiaoradea.ro
Articol apărut în format PDF la:
Mai multe detalii găsiți aici: https://www.lampadaruldeaur.ro/
Descarcă conținutul sub forma unei arhive ZIP:
Notă
În cazul arhivelor multiple este necesar să descărcați toate arhivele pentru a se putea dezarhiva conținutul. Formatul lor este de tipul .zip (arhiva principală) + .z01, .z02, … (arhive secundare). Se dezarhivează doar arhiva principală cu extensia .zip.
Pentru dezarhivare recomandăm:
✧ Windows: WinRAR, 7-Zip
✧ Mac: Keka