Traian Dorz (biografie) - Biblioteca Creștină
skip to Main Content

Dragostea Preaiubitului meu mi-a fost totdeauna nedespărțită și dulce

Traian Dorz 1914-1989
Traian Dorz
1914-1989

Traian Dorz s-a născut din părinţii Constantin şi Maria în cătunul Râturi (azi Livada Beiuşului) din comuna Mizieş, judeţul Bihor, în apropiere de Beiuş. Părinţii săi erau oameni gospodari, respectaţi în sat pentru cinstea şi vrednicia lor. A fost singurul copil la părinţi. Tatăl a fost înrolat în Primul Război Mondial, căzând prizonier la ruşi în 1916, de unde a scăpat ca prin minune în 1919.

Copilăria

În mai multe rânduri, în anii copilăriei sale, au intervenit întâmplări ce i-au pus viaţa în pericol şi numai prin grija lui Dumnezeu a scăpat din toate acestea. Astfel, în anul 1918, vara, pe când se afla la seceratul grâului, se taie la picioare într-o coasă lăsată din neglijenţă cu tăişul în sus. În toamna anului următor, cade din vârful unei căpiţe de fân, lângă o grapă aşezată cu dinţii în sus. O mână nevăzută l-a împins parcă mai încolo, scăpându-l cu viaţă. Altă dată, era să fie prins de un ungur şovin, gata să-l junghie cu un cuţit, scăpând ca prin minune. Într-un decembrie, era să fie înghiţit de valurile repezi ale râului din apropierea satului, care, în urma unui dezgheţ neaşteptat, şi-a umflat apele. Un om necunoscut i-a întins o prăjină salvatoare şi l-a scos din apele învolburate.

Mersul cu vitele la păscut, încă de la vârsta de 5-6 anişori, participarea la muncile câmpului alături de adulţi, viaţa creştină a satului transilvănean încărcat de istorie şi suferinţă, singurătatea şi lipsa iubirii celor din jur, peisajul natural generos înfrumuseţat cu cântecul păsărelelor, – constituie universul în care s-a format ca „privighetoare” a poeziei creştine româneşti.

Fiind singurul copil la părinţi, aceştia vroiau să-l vadă ajungând un bun gospodar la casa lui şi un sprijin de nădejde la bătrâneţe. Copilul însă, se simţea născut pentru altceva, mai bun. Iubea cartea, citise tot ce era de citit în micuţa biblioteca a şcolii primare şi în aceea a bunului său învăţător. La terminarea celor 7 clase primare, după examenul susţinut la Beiuş în 7 iunie 1930, copilul Traian Dorz a primit ca premiu cartea „Corabia lui Noe”, scrisă de preotul Iosif Trifa, întemeietorul şi conducătorul „Oastei Domnului” din Sibiu. Cartea l-a zguduit puternic, schimbându-i definitiv sensul vieţii. Iată cum descrie acel moment crucial:

Convertirea

Momentul acela a fost prima mea întâlnire cu numele acestui om trimis de Dumnezeu, părintele Iosif Trifa şi cu numele acestei Lucrări a lui Hristos, Oastea Domnului… A doua zi, ştiu că era Duminica Rusaliilor anului 1930, ziua de 8 iunie. Şi ştiu că, după slujba de la biserică, am stat numai acasă citind la cartea mea. Ceea ce m-a zguduit mai mult au fost ultimele cuvinte ale chemării: <Dacă tu nu cazi acum la picioarele Crucii Mântuitorului, să plângi cu lacrimi amare pentru păcatele tale şi nu-ţi predai viaţa ta Domnului Iisus,… tu vei rămâne tot în păcatele tale, până ce, pe neaşteptate va veni şi peste tine potopul pierzării… Sunt numai două stări: ori în corabie, ori afară. Dacă eşti afară, intră îndată în corabia mântuirii, ca nu cumva să vină pe neaşteptate potopul şi moartea şi să te afle nemântuit. Vino chiar acum, înainte de a închide cartea asta şi te predă Domnului, ca să fii pentru totdeauna cu El…>

Simţeam că trebuie neapărat şi numaidecât să mă arunc undeva în genunchi şi să dau drumul şuvoiului de lacrimi pe care nu mi le puteam stăpâni… că trebuie să-mi descarc sufletul strigând lui Dumnezeu pocăinţa mea, întoarcerea mea, predarea mea, legământul meu…

M-am suit în podul şurii şi acolo, pe fânul uscat, m-am prăbuşit în genunchi, am izbucnit într-un plâns nestăpânit şi cu mâinile ridicate, înălţate, împreunate, am început să strig şi să şoptesc, rugându-mă şi pocăindu-mă… Mă topeam în faţa Domnului şi Dumnezeului meu, înaintea Căruia stăteam într-un fel în care cred că numai o singură dată dintr-o viaţă poate sta aşa un om… Din ochii mei şiroiau pe amândoi obrajii nu stropi de lacrimi, ci două râuri neîntrerupte… Nu ştiu câtă vreme m-am rugat… Când m-am trezit din starea aceasta, sub genunchii mei, fânul era ud de lacrimi… O pace luminoasă şi nemărginită îmi umpluse tot sufletul din mine cu tot seninul şi cu toată frumuseţea cerului şi a pâmântului…”

Scriitor și poet

Abia trecut de 15 ani, la puţin timp după naşterea sa din nou, Dorz începe să scrie poezii creştine şi povestiri religioase, care i se publică în foile Oastei. Apoi îi apar volume de poezii, care se succed unele după altele. Contribuţia sa scriitoricească se extinde însă pe arii tot mai largi, fiind prezent, cu texte substanţiale, în diverse publicaţii din ţară.

Între anii 1935-1947 îi apar 12 volume de poezii. Contribuţia sa scriitoricească se extinde însă pe arii tot mai largi, fiind prezent, cu texte substanţiale în diverse publicaţii din ţară şi anume: Revista Funcţionarilor Publici (Bucureşti), Prietenul copiilor(Iaşi),Revista Satul (Bucureşti), Revista Penitenciarelor (Bucureşti), Farul Creştin (Arad), Vestitorul Evangheliei (Bucureşti), Beiusul(Beiuş), Glasul Bihorului (Beiuş), Ostaşul Domnului (Bucureşti), Noua Gazetă de Vest (Oradea).

Persecutat

Odată cu instaurarea regimului comunist ateu în 1948, începe şi persecuţia împotriva credinţei şi implicit a celor credincioşi. Traian Dorz este arestat şi închis în mai multe rânduri pentru activitatea sa creştin-misionară. Între anii 1948-1964 îndură teroarea specifică închisorilor comuniste în Penitenciarele din Gherla, Oradea, Ghencea (Bucureşti), Caransebeş, colonia de muncă Popeşti-Leordeni, colonia de muncă Periprava Grind.

După eliberarea din 1964 este ţinut cu „domiciliu forţat” în satul natal. Este obligat să muncească la C.A.P. şi i se fac mereu percheziţii şi este ţinut sub o strictă supraveghere de către Securitate. Cu toate acestea, scrie extrem de mult, mai ales noaptea.

În 1982, deşi bătrân, Dorz este arestat din nou şi închis cu deţinuţii de drept comun la Satu Mare. Acuzaţia care i s-a adus era de posesie şi distribuire de materiale relegioase neautorizate. Este condamnat la 2 ani din care execută 5 luni.

Pleacă la Domnul

În dimineaţa zilei de 20 iunie 1989 Traian Dorz pleacă la Domnul din casa părintească a cătunului Râturi (Livada Beiuşului) şi din mijlocul unui grup de fraţi şi surori care-i însoţesc plecarea cu unele dintre cele mai frumoase şi plăcute cântări şi cu cele mai îndurerate şi fierbinţi rugăciuni. La înmormântare a participat o mare mulţime de fraţi şi surori din Oastea Domnului, precum şi alţi cunoscuţi şi prieteni.

Traian Dorz a scris peste 4000 de poezii grupate în 29 de volume; 7000 de proverbe versificate şi comentate, grupate în 7 volume. A versificat cei 150 de psalmi biblici şi poemele lui Solomon.

În proză a scris: 1 volum autobiografic; 4 volume de istorie a Oastei Domnului; 4 volume în seria „Povestiri Nemuritoare”; 7 volume de meditaţii la Evanghelia Sf.Ioan; 28 de volume în seria „Cugetari Nemuritoare”; 6 volume în seria „Indrumări Nemuritoare”; 2 volume de meditaţii la epistolele de peste an; 8 volume de meditaţii zilnice la Psalmi; 1 volum de meditaţii la Poemele lui Solomon; 1 volum de meditaţii pentru toate zilele anului; 3 piese şi montaje religioase; 1 volum cu poezii închinate Maicii Domnului; 1 volum cu poezii şi eseuri închinat unor eroi ai neamului, unor mănăstiri, locuri sfinte memorabile,  etc.

Date biografice preluate de pe OasteaDomnului.info

Back To Top