Cântând cu o inimă arzătoare frumusețea și iubirea lui Hristos

1922-2007
Nicolae Moldoveanu s-a născut în data de 3 februarie 1922, comuna Movileni, județul Tecuci, actualmente Galați. A decedat în 12 iulie 2007 la Sibiu. A fost un compozitor, poet și scriitor creștin român.
A compus peste 8000 imnuri și cântări duhovnicești; incluse într-o măsură semnificativă în repertoriile și cărțile de imnuri ale majorității bisericilor evanghelice din România, precum și ale mișcării Oastea Domnului.
Este imposibilă încadrarea sa într-o denominațiune creștină, întrucât omul Nicolae Moldoveanu s-a dovedit frate nedisimulat al tuturor creștinilor.
Alături de bogata moștenire de cântări, asupra căreia n-a lăsat nici un drept scris, a scris comentarii la Noul Testament și la o parte din Vechiul Testament. Întreaga viață a cântat și a proclamat Harul fără plată al lui Dumnezeu.
Crescut în biserica ortodoxă, format în iureșul mișcării “Oastea Domnului”, pentru care a devenit un mare reprezentant, încheind, mai apoi din fermă convingere, legământul cu Domnul prin botezul în apă, și prieten al oricărui creștin, Nicolae Moldoveanu și-a deschis casa ca o biserică pentru prietenii din toate confesiunile creștine. El și-a făcut din muzică, aripi de har, care să poarte solia Evangheliei Domnului Isus.
Copilăria
Nicolae Moldoveanu s-a născut primul din cei 15 copii ai mamei Ruxandra (Săndica) și ai tatălui Ioan (Ionică). Părinții lui au avut o aplecare deosebită spre credința creștină. Biblioteca lor însuma câteva zeci de cărți religioase între care “Psaltirea”, “Viețile Sfinților”, “Oglinda inimii omului” și “Mântuirea păcătoșilor”. Aceste cărți și-au găsit un ecou timpuriu în inima micului Nicolae.
Pe când Nicolae avea doar 3 ani și jumătate, tatăl său a decedat în urma unei boli necruțătoare, la doar 24 ani. Rămasă singură cu doi copii, mama Săndica s-a recăsătorit după un an și jumătate.
Fiind dus în mod regulat la biserică, Nicolae (sau Culai, cum i se spunea) a început să îndrăgească foarte mult cântările bisericești, fredonându-le ori de câte ori avea ocazia. A fost de mic fascinat de tot ce înseamnă muzică, ascultându-i cu interes pe lăutari, ca și orice manifestare muzicală din viața satului. Din fragedă copilărie devine interesat de viața de credință. Culai a fost primit la școală la vârsta de 5 ani și jumătate, dovedindu-se un elev proeminent. Copilăria de acasă a fost însă scurtă. În noiembrie 1934 a fost trimis de părinți în Transilvania pentru a fi înrolat copil de trupă la muzica unității militare din Sfântul Gheorghe. Aici, la vârsta de 12 ani, a fost inițiat în tainele muzicii. A cântat la trompetă, dar a învățat în același timp țambalul, pianul și acordeonul.
Convertirea
În toamna anului 1953, întorcându-se acasă în concediu, a găsit în satul său o adunare creștină nou formată, denumită „Oastea Domnului”, pe care a frecventat-o cu interes deosebit. Aici a fost fascinat de cântările adunării, învățând „Blândul Păstor” și „La miezul nopții va veni” și alte cântări duhovnicești. De un real impact au fost predicile despre Isus Hristos, despre Sfânta Scriptură și despre mântuire. Aici venea ori de câte ori era în concediu.
În 1938 Nicolae Moldoveanu ajunge la mântuire și își dedică întreaga viață lui Hristos. Începe să culeagă cântări creștine, punându-le pe note. Copil de trupă fiind, a decis să-și vândă jumătate din rația zilnică de pâine și toată rația de lapte, pentru a-și cumpăra o Biblie și un abonament la revista „Viața Creștină” a Oastei Domnului. La solicitarea publică a revistei către toți credincioșii, Moldoveanu a trimis mai multe cântări pe note, pentru a fi incluse într-o nouă carte de cântări a Oastei Domnului.
Ulterior este chemat de urgență la Cluj în vederea alcătuirii acesteia, unde, emoționat, face cunoștință cu Ioan Marini, redactor al revistei și cu poetul Traian Dorz. Aici, Nicolae Moldoveanu a pus pe note cântări ale multor credincioși adunați cu această ocazie la Cluj, din diferite zone ale nordului Transilvaniei. Astfel s-a născut prima sa contribuție semnificativă la o publicație de cântări, care a fost intitulată „Să cântăm Domnului”. În scurt timp a devenit cunoscut în mișcarea Oastea Domnului din toată România.
În 1947 (la 25 ani) s-a căsătorit cu Elena Bogdan din comuna Săsciori, județul Alba, fiind binecuvântați cu o fiică, Daniela. Între 1948 și 1959 a colaborat strâns cu poetul Traian Dorz, publicând împreună “Cântările Psalmilor”, “Cântările Bibliei” și multe alte cântări și imnuri creștine.
Persecutat
Între 1959 și 1964 a fost închis și persecutat de către regimul comunist pentru “compunerea de cântări religioase și propagandă religioasă”. Sentința a fost însoțită de confiscarea averii și 10 ani de degradare civică. În această perioadă, fără creion, hârtie și portativ a compus 350 cântări. După cei 5 ani de detenție le-a scris integral din memorie.
În perioada detenției a fost coleg de celulă cu pastorul Richard Wurmbrand.
Din 1964 până la sfârșitul vieții a compus alte mii de imnuri și cântări duhovnicești; toate născute dintr-o experiență de viață trăită cu Dumnezeu. În ultima parte a vieții s-a angajat să scrie zilnic câte o cântare și câte o meditație inspirată din Biblie.
Despre opera sa
Dacă Vasile Alecsandri a fost considerat “Bardul de la Mircești”, iar Mihai Eminescu “Luceafărul poeziei românești”, pentru că au constituit o solidă temelie a literaturii române în versuri, mă întreb cum ar trebui calificat Nicolae Moldoveanu a cărui creație a făcut să pulseze mai rapid și mai puternic întreaga spiritualitate creștină, indiferent de denominațiune. Cu cât mai mult, cu cât prestația artistică a acestui mare om a lui Dumnezeu s-a confirmat într-o perioadă istorică extrem de potrivnică, perioada comunistă, datorită căreia Nicolae Moldoveanu a făcut ani grei de închisoare. Dacă ar fi să alegem o metaforă reprezentativă vieții și creației sale, i-am putea spune “David al spiritualității românești”.
„Muzica evanghelică, este de fapt, Cântarea de laudă și Cântarea duhovnicească, despre care vorbește limpede Cartea Sfântă: Efeseni 5:19; Coloseni 3:16, o muzică a liniștei și a odihnei, căci în liniște și în odihnă este mântuirea noastră. (Isaia 30:15)”
– Nicolae Moldoveanu, Un cuvânt de început din Cântările Domnului, volumul 1.
Fie că a trebuit cântată tăria credinței, puterile harului sau slava lui Dumnezeu, frumusețea și orânduirile Sale și a gloriei viitoare, “în arta fratelui Niculiță se distinge accentul de măiestrie al creației populare românești, care prin el, emană o mireasmă christică unică”.
Aprecierea omului de cultură Nicolae Moldoveanu este foarte complexă și aproape imposibil de departajat; încât lucrarea lui, deși este un tot unitar, se împarte în trei mari domenii de creație: compoziție, poezie și proză. Toate trei însă, au ca temelie cercetarea Cuvântului lui Dumnezeu, ceea ce pentru fratele Nicolae Moldoveanu a devenit o patimă.
Devotat lui Hristos
Din cercetarea Sfântului Cuvânt s-au născut cântările, și tot din acest Sfânt Izvor s-au născut meditațiile. Toate acestea sunt străbătute de firul roșu al gândului lui Dumnezeu, gând al unității în dragoste al tuturor copiilor Săi (Ioan 11:51-52). Și textele cântărilor și a cugetărilor reflectă aceeași lumină: a unității, a rugăciunii și a revenirii Domnului, iar melodia compusă de fratele Niculiță este inconfundabilă: “nu mișcă picioarele ci inima, căci Domnul Isus, inima ne-o cere, ca să facă să curgă din ea râuri de apă vie”.
În toată lucrarea aceasta, Nicolae Moldoveanu, smerit, fără nici o umbră de slavă deșartă, nu a înțeles să aibă vreun merit. Căci cine își are izvorul în Domnul Isus, nu poate gândi altfel.
Din ziua nașterii, 3 februarie 1922 și până în ziua trecerii în Slava lui Hristos, în 12 iulie 2007, Nicolae Moldoveanu și-a construit o punte spre veșnicie, așteptând momentul întâlnirii cu Isus, așa cum reiese din cântarea compusă în temniță:
Cer frumos, cer frumos
Loc al Domnului Hristos
Voi fi dus, voi fi dus,
În curând în tine Sus!
– “Cer senin”, cântarea nr: 12 din Cântările Harului, volumul 1
A încetat din viață în data de 12 iulie 2007 la Sibiu.”
Date biografice preluate de pe resursecrestine.ro și everybodywiki