François Fénelon

Crucile lui Dumnezeu sunt mai sigure decât crucile pe care ni le alegem noi

Prelatul, teologul și predicatorul francez François de Salignac de la Mothe Fénelon (1651-1715) este cel mai bine cunoscut pentru susținerea chietismului (un curent religios care punea accent pe experimentarea lăuntrică a dragostei

Născut la 6 august 1651, François Fénelon a fost educat de iezuiți. A devenit preot la celebrul Seminar din St. Sulpice și a petrecut 3 ani predicând protestanților. A devenit un discipol înfocat și prieten cu Jacques Bossuet. În acest timp, Fénelon și-a scris Tratatul despre existența lui Dumnezeu, precum și Tratatul său despre educația tinerelor fete. Ambele au avut mare succes în vremea sa.

Ariditate spirituală

În 1688, Fénelon a cunoscut-o pe Madame Guyon, femeie evlavioasă, care se spunea că deține secretul iubirii lui Dumnezeu. Fusese închisă de arhiepiscopul Parisului într-o mănăstire pentru că o bănuia de erezie. Fénelon credea cu tărie în autenticitatea convingerilor ei; o vizita rar, dar coresponda mult cu ea prin scrisori. El suferea în acest moment de o ariditate intensă a minții cu privire la Dumnezeu. Din punct de vedere intelectual, putea dovedi existența lui Dumnezeu, dar emoțional nu simțea nimic sau foarte puțin față de Dumnezeu. Madame Guyon se părea că a descoperit sau a primit secretul unui astfel de „sentiment” în predarea ei copilărească în fața lui Dumnezeu și în simplitatea abordării ei față de lucrurile divine.

Cam în această perioadă a existat o controversă în Biserica franceză cu privire la chietism, o învățătură conform căreia progresul în virtute și în iubirea lui Dumnezeu se realiza prin supunerea deplină față de acțiunile lui Dumnezeu și a harului Său. Oponenții săi au susținut că chietiștii nu au făcut niciun efort pozitiv pentru a fi virtuoși, că depind pasiv de harul lui Dumnezeu și chiar au neglijat regulile de bază ale virtuții și comportamentului creștin.

Controverse teologice

Fénelon a fost implicat în această controversă neplăcută prin asocierea sa cu Madame Guyon. Ea obișnuia să viziteze, la sugestia lui Fénelon, o școală de fete condusă de doamna de Maintenon. Aceasta din urmă, nu a agreat doctrina lui Madame Guyon și a raportat-o ​​autorităților bisericești. Madame Guyon și-a prezentat, de asemenea, doctrina ei spre aprobare lui Bossuet, la sugestia lui Fénelon. În 1697, Bossuet, într-o fundamentală ignoranță față de teologie, condamnă atât convingerile lui Guyon, cât și ale lui Fénelon.

În inima lui Bossuet, ura a înlocuit acum prietenia pentru Fénelon. El l-a văzut ca pe un rival în predicarea sa în public, fiind cel mai important teolog și consilier religios al națiunii. A căutat să-l discrediteze pe Fénelon. Învățătura lui Fénelon și Guyon a fost condamnată de Papa Inocențiu al XII-lea la insistențele lui Ludovic al XIV-lea sub îndemnul constant al lui Bossuet. Fénelon s-a supus, dar mai apoi, și-a propus să-și contureze învățătura despre spiritualitatea catolică la o scară niciodată atinsă până acum.

Mentor și scriitor

În februarie 1695, Fénelon a fost numit arhiepiscop de Cambrai și de atunci și până la moartea sa și-a petrecut timpul scriind, predând și predicând. A fost numit tutore al nepotului cel mai mare al lui Ludovic al XIV-lea, ducele de Bourgogne. Pentru duce a compus Dialogurile și Peripețiile lui Telemah, împreună cu alte lucrări minore. Ideile sale despre politică se bazau pe fraternitatea universală a omului, idee nepopulară în secolul al XVIII-lea. Sa dovedit a fi un judecător literar de prim rang în Scrisoarea sa către Academia Franceză din 1714. Și-a petrecut ultimii ani scriind împotriva jansenismului. În scrierile sale, el a explicat dragostea lui Dumnezeu și simplitatea inimii necesare omului pentru a putea practica acea iubire. Fénelon a murit la 7 ianuarie 1715.

Date biografice preluate de pe biography.yourdictionary.com