Epistola către TIT
Titlul
În originalul grec, cartea poartă numele: „Pros Titon” – „Către Tit”.
Destinatarul acestei epistole este unul dintre convertiţii apostolului Pavel (Tit 1.4) şi în acelaşi timp unul dintre colaboratorii săi mai tineri. Importanţa lui Tit în dezvoltarea Bisericii creştine din primul veac este adesea trecută cu vederea. Totuşi, omul acesta a fost unul dintre pilonii lucrării misionare între Neamuri. Lucrarea lui misionară s-a întins până în Dalmaţia, Yugoslavia de astăzi. Tit este menţionat de 13 ori în cărţile Noului Testament. El a fost primul convertit dintre neamuri, pe care Pavel l-a dat exemplu în adunarea Consiliului Bisericii din Ierusalim: „Nici măcar Tit, care era cu mine, măcar că era grec, n-a fost silit să se taie împrejur, din pricina fraţilor mincinoşi, furişaţi şi strecuraţi printre noi, ca să pândească slobozenia, pe care o avem în Hristos Isus” (Gal 2.1-4).
După ce a fost încercat în alte misiuni în care şi-a dovedit râvna, maturitatea şi credincioşi, Tit a primit din partea lui Pavel una dintre cele mai importante şi dificile însărcinări: să rămână în Creta ca să pună „în rânduială ce mai rămâne de rânduit şi să aşeze prezbiteri în fiecare cetate” (Tit 1.5). Tit a fost unul dintre constructorii edificiului Bisericii din primul veac. Ironic, numele pe care l-a purtat el a fost şi numele celui care în anul 70 D.H. a distrus complet Ierusalimul şi edificiul Templului: împăratul roman Titus.
Autorul
Epistola este încă o lecţie de “teologie pastorală” pe care Pavel o dă tuturor păstorilor de-a lungul veacurilor prin intermediul destinatarului său imediat: Tit.
Data scrierii
Pavel scrie această epistolă în aceiaşi perioadă în care scrie şi cea dintâi epistolă către Timotei (63 D.H.), adică în intervalul de timp cuprins intre cele două detenţii în închisoarea Romei.
Contextul scrierii
Insula Creta este o fâşie de pământ lungă de 230 de kilometri ieşită deasupra nivelului apelor acolo unde Marea Mediterană se uneşte cu Marea Egee. La vremea lui Pavel, cultura populaţiei de pe acele meleaguri era plină de mitologii şi curente filozofice păgâne. Tradiţional, insula fusese desemnată ca locul de naştere al lui Zeus, patronul panteonului grecesc, şi ca rezidenţă a minotaurului, jumătate om, jumătate bou, căruia regele Minos îi aducea sclavi ca jertfă de mâncare.
Evanghelia s-a răspândit repede printre locuitorii insulei şi adunările au apărut pretutindeni în oraşele insulei. Tit, unul dintre colaboratorii de încredere ai lui Pavel, a primit de la apostol sarcina, de loc uşoară, de a colinda Bisericile din oraşele Cretei şi de a supraveghea instalarea „prezbiteritor”. Dincolo de aceasta, Pavel îi cere lui Tit să-i înveţe pe toţi credincioşii că fiecare are o lucrare de făcut pentru Domnul. Bărbaţi şi femei, tineri şi bătrâni, toţi trebuie să trăiască printre oameni ca o mărturie vie a credinţei lor creştine. Răspândirea Evangheliei trebuia să fie făcută pe baza acestei mărturii colective a Bisericii.
Conţinutul cărţii
Epistola către Tit este foarte asemănătoare în conţinut cu prima epistolă trimisă lui Timotei: amândouă prezintă rânduiala care trebuie instaurată în Biserici, amândouă prezintă caracterul şi caracteristicile pe care trebuie să le aibe cei ce vor să fie promovaţi ca prezbiteri sau diaconi ai Bisericii şi tot amândouă accentuează frumuseţea relaţiilor care trebuie să existe între membrii adunării creştine. Există însă o deosebire între cele două epistole: 1Timotei scoate în relief „învăţătura” despre organizarea Bisericii, iar Tit accentuează importanţa „faptelor” membrilor Bisericii. Una vorbeşte despre „teorie”, iar cealaltă despre „practică” (Tit 2.14;Tit 3.8,14).
Cuvinte cheie şi teme caracteristice
Versetul care rezumă elocvent întreaga epistolă este: adevărat este cuvântul acesta, şi vreau să spui apăsat aceste lucruri, pentru ca cei ce au crezut în Dumnezeu, să caute să fie cei dintâi în fapte bune. Iată ce este bine şi de folos pentru oameni!” (Tit 3.8).
Teme mai importante din conţinutul cărţii sunt: calităţile şi responsabilităţile pastorale (Tit 1.5-9), norme de etică în viaţa celor credincioşi (Tit 2.1-10), revenirea Domnului Isus (Tit 2.11-14) şi procesul de mântuire (Tit 3.3-7).
CUPRINSUL CĂRŢII
Introducere, 1 :1-4
I. Pentru prezbiterii Bisericii Tit 1
a. Ca slujitori ai Bisericii – supraveghetori, Tit 1.5,6
b. Ca oameni – fără prihană, Tit 1.6-9
c. Ca lucrători – sănătoşi în credinţă, Tit 1.10-16
II. Pentru categorii de credincioşi Tit 2
a. Bărbaţii şi femeile în vârstă, Tit 2.2-3
b. Slujirea femeilor în vârstă, Tit 2.4
c. Pentru femeile tinere, Tit 2.5
d. Pentru tineri, Tit 2.6
e. Importanţa exemplului personal, Tit 2.7-8
f. Pentru cei ce sunt robi, Tit 2.9-14
g. Importanţa autorităţii apostolice, Tit 2.15
III. Pentru toţi membrii Bisericii Tit 3
a. Îndemn la fapte bune, Tit 3.1 -2
b. Faptele bune ca un rezultat al mihtuirii, Tit 3.3-7
c. Faptele bune ca o mărturie pentru alţii, Tit 3.8
d. Separarea de cei ce produc dezbinare, Tit 3.9-11
Încheiere, Tit 3.12-15