Cartea OSEA
Cu Osea intrăm în „cărţile celor 12″. Acest grup de proferi mai sînt numiţi şi „profeţii mici” din cauza conţinutului redus al profeţiilor lor. În nici un fel însă, ei nu sînt „mici” ca însemnătate. Scurte ca nişte telegrame duhovniceşti, cărţile lor sunt la fel de urgente şi de convingătoare. Iată-l de exemplu pe Osea: cartea lui vorbeşte despre infidelitatea faţă de Dumnezeu, prezentând-o ca pe un adulter spiritual. În ultimă analiză, orice păcat este o teribilă infidelitate în dragostea noastră faţă de Domnul. Păcatul îl răneşte pe Dumnezeu şi ne distruge pe noi înşine.
Titlul
Cartea poarta numele profetului care a scris-o. Osea, Iosua şi Isus sunt forme derivate din aceiaşi rădăcină. „Osea înseamnă „mântuire”, în timp ce Iosua şi Isus includ în plus prezenţa celui care produce mântuirea: „Mântuirea este a Domnului” sau „Domnul este Mântuitorul”.
Autorul
Osea n-a fost un profet crescut în şcoala profeţilor, ci un om ridicat de Dumnezeu din mijlocul poporului. El a trăit în împărăţia de nord a Israelului. Tatăl său s-a numit Beeri (Osea 1.1), iar soţia lui Gomer (Osea 1.3). Din căsnicia lor s-au născut trei copii: doi băieţi şi o fată (Osea 1.4,6,9) care au servit ca semne cu un mesaj simbolic pentru Israel. Alte amănunte nu mai cunoaştem despre Osea. Numele lui nu mai apare în nici o altă carte a Bibliei.
Data scrierii
Osea şi-a rostit mesajul pentru poporul împărăţiei lui Israel (Osea 5.1), pe vremea lui Ozia (767-739 Î.H.), Iotam (739-731 Î.H.), Ahaz (731-715 Î.H.) şi Ezechia (715-686 Î.H.), toţi aceştia fiind din împărăţia lui Iuda. Probabil că după căderea Samariei şi ducerea lui Israel în robie, Osea s-a refugiat în împărăţia lui Iuda şi de aceea îşi datează activitatea după împăraţii care erau familiari noilor săi cititori. Când şi-a început Osea activitatea în Israel, Ieroboam al doilea mai era încă pe tron (782-753 Î.H.). Aceasta îl face pe Osea un contemporan mai tânăr al profetului Amos. De fapt, activitatea lui a fost paralelă cu activităţile profeţilor Isaia şi Mica, care şi-au rostit mesajele în împărăţia lui Iuda. Îndelunga activitate profetică a lui Osea a acoperit aproape 50 de ani, străbătând între 755-710 Î.H. vremea ultimilor 6 împăraţi dinaintea ducerii Israelului în robia Asiriană.
Contextul scrierii
Perioada de timp dintre domnia lui Ieroboam şi robia babiloniană este „ultima turnantă” din traseul istoric al împărăţiei lui Israel. Din ce în ce mai mult, lucrurile au început să se precipite înspre rău. Ieroboam al doilea a fost ultimul împărat de pe tronul Israelului care a fost instalat prin ceva ce a semănat măcar cu o alegere divină. Cu moartea sa şi cu asasinarea fiului său Zaharia (2Împ 10.30 şi 2Împ 15.8-12), ia sfârşit dinastia instituită de Iehu. Cei care se vor succeda de acum la tron, vor pune mâna pe putere prin lovituri de stat. Şalum îl asasinează pe Zaharia după numai o lună de domnie; Menahem îl asasinează pe Şalun, tot după o singură lună petrecută pe tron. Pecah îl asasinează şi el pe Pecahia, iar Osea (împăratul, nu profetul) ajunge la tron prin asasinarea ucigaşului Pecah.
A fost o perioadă cumplită de istorie. Loialitatea faţă de tron era ca şi inexistentă. în toate ungherele se ascundeau şi complotau conspiratorii. Anarhia se ridica valuri, valuri, iar poporul pierduse orice stabilitate şî orice măsură (Osea 4:1,2; Osea 7:1,7; Osea 8:4; Osea 9:15). În jurul tronului pângărit şi însângerat, naţiunea putrezea în imoralitate şi idolatrie. Instabilitatea politică a slăbit mult tăria Israelului. Încrederea lor în Domnul era inexistentă. Ţara alerga între Egipt şi Asiria după alianţe internaţionale (Osea 7.11). Din punct de vedere spiritual, situaţia era şi mai grea de cît situaţia politică. Imediat după scindarea de Ierusalim şi de casa lui David, Ieroboam făcuse Israelul să păcătuiască cu viţeii de aur pe care-i instalase la Dan şi la Betel. Fusese o vreme în care idolatria îl simboliza totuşi măcar pe Iehova, Dumnezeul evreilor (1Împ 12.25-33). Cu timpul însă, idolul a căpătat putere prin sine însuşi şi Israelul l-a părăsit pe Domnul. Viţeii de aur au devenit în scurt timp o uşă deschisă pentru idolatria cea mai rudimentară şi mai îndrăcită. Astarteete şi Baali au intrat în inimile poporului, întunecându-le minţile şi tîrîndu-i în cele mai murdare ritualuri şi în crudele sacrificii ale copiilor. Iată o listă incompletă a relelor împotriva cărora a vorbit Osea:
• necinste (Osea 4.1,2),
• crime şi vărsări de sânge (Osea 4.2;Osea 5.2;Osea 6.8),
• hoţii la drumul mare săvârşite şi de tâlhari, dar şi de preoţi (Osea 6.9; Osea 7.1),
• imoralitate practicată pe scară naţională (Osea 4.2,11;Osea 7.4),
• necinste în comerţ şi în justiţie (Osea 10.4;Osea 12.7),
• idolatrie demonică (Osea 4.12-13;Osea 8.5;Osea 10.1,5; şi extraordinarul Osea 13.2 „Şi jertfind oameni, sărută viţei!”),
• beţie (Osea 4.2; Osea 7.5),
• o totală lipsă de sensibilitate şi de căinţă faţă de Dumnezeu (Osea 4.4;Osea 13.14).
Trist tablou al unui popor care făcuse odinioară un legământ de credincioşie faţă de Dumnezeu şi faţă de Legea Sa!
Conţinutul cărţii
În cei 50 de ani de misiune profetică, Osea şi-a repetat mereu cele trei părţi ale mesajului său:
(1) Dumnezeu este mâniat la culme pentru păcatele în care trăieşte poporul Său şi din pricina aceasta
(2) judecata este făcută şi pedeapsa este sigură; totuşi
(3) dincolo de această mânioasă pedepsire, Dumnezeu păstrează poporului o iubire veşnică, plină de bunătate şi credincioşie, care pregăteşte deja planuri pentru timpul în care ei se vor întoarce la El.
Primele 3 capitole ale cărţii sunt autobiografice şi simbolice. Osea este îndemnat de Dumnezeu să se căsătorească cu o femeie pe nume Gomer. Căsnicia profetului cu această femeie necredincioasă şi dedată la păcatul curviei, devine o alegorie a tragediei pe care o trăieşte Dumnezeu în relaţia Lui cu nestatornicul şi necredinciosul Israel. Este evident că, în succesiune logică, capitolul 2 este o „tălmăcire” spirituală a situaţiei neplăcute în care l-a pus Dumnezeu pe Osea. Urmează apoi capitolul 3 al cărţii, care priveşte adânc în viitor până spre vremea sfârşitului în care Israelul se va întoarce la Domnul: „După aceea, copiii lui Israel se vor întoarce şi vor căuta pe Domnul, Dumnezeul lor, şi pe împăratul lor David; şi vor tresări la vederea Domnului şi a bunătăţii Lui, în vremurile de pe urmă” (Osea 3.5).
Restul de capitole ale cărţii sunt o culegere de pasaje retorice ale profetului. Este foarte greu să stabileşti o ordine oarecare în aceste fragmente de cuvântări înflăcărate. Ele sînt izbucniri de gelozie din partea unui Dumnezeu al iubirii.
Cuvinte cheie şi teme caracteristice
Osea este cunoscut prin faptul că prezintă lipsa de credincioşie a poporului Israel faţă de Dumnezeu drept o infidelitate spirituală. Cuvintele rostite de el sunt tari şi tăioase. Idolatria este numită „curvie”, iar idolii vremelnici sunt numiţi „ibovnici” (Osea 2.2-5).
În noianul de cuvinte tari există totuşi şi un cuvânt duios şi plin de dragoste. El este „heşed” şi este unul dintre cele mai perfecte echivalente pentru dragostea dumnezeiască. „Heşed” este iubirea compătimitoare şi dezinteresată. Heşed este dragostea statornică şi imposibil de înlăturat. David a folosit cuvântul acesta, atunci când a căutat pe cineva din casa vrăşmaşă a fostului împărat Saul pentru că dorea să le facă un bine: „David a zis: „A mai rămas cineva din casa lui Saul, ca să-i fac bine din pricina lui Ionatan?” (2Sam 9.1). Ţineţi minte că David făcuse un legământ cu Ionatan, prin care se angajaseră să-şi facă bine unul altuia (1Sam 18.3;1Sam 20.14-16;1Sam 42.0). Pasajele în care Osea vorbeşte despre „heşed” sunt: Osea 2.19;Osea 4.1;Osea 6.4,6;Osea 10.12;Osea 12.6.
Iată cum este descrisă manifestarea lui „heşed” în cadrul relaţiei pe care o are Dumnezeu cu Israelul:
„Poporul Meu este pornit să se depărteze de Mine; şi dacă sunt chemaţi înapoi la Cel Prea înalt, nici unul dintre ei nu caută să se ridice. „Cum să te dau Efraime? Cum să te predau Israele? Cum să-ţi fac ca Admei? Cum să te fac ca Ţeboimul? Mi se zbate inima în Mine, şi tot lăuntrul Mi se mişcă de milă! Nu voi lucra după mânia Mea aprinsă, nu voi mai nimici pe Efraim; căci Eu sunt Dumnezeu, nu un om. Eu sunt Sfântul în mijlocul tău, şi nu voi veni să prăpădesc” (Osea 11.7-9).
Heşed este dragostea în virtutea Legământului încheiat între Dumnezeu şi oameni.
Mesajul cărţii
Cartea lui Osea este o chemare la pocăinţă. Capitolul 14 al cărţii este un mesaj de dragoste şi de chemare pentru toţi aceia care s-au îndepărtat vreodată de Domnul. Osea mai este însă şi altceva. Profeţia aceasta este un avertisment împotriva idolatriei şi a îndepărtării de Dumnezeu. Chiar şi formele simbolice care pretind că-L arată pe Domnul nu sunt altceva decât o cursă pentru suflet. Toate apostaziile mari au apărut la început ca o mică şi neesenţială depărtare de la simplitatea şi claritatea mesajului Scripturii. Din acest punct de vedere, am putea spune că Ieroboam al doilea şi ceilalţi împăraţi de după el, au cules doar ceea ce semănase la începutul istoriei lui Israel, primul Ieroboam, făuritorul celor doi viţei de aur. Am putea reformula avertismentul lui Osea în cuvintele apostolului Ioan: „Copilaşilor, feriţi-vă de idoli” (1In 5.21).
SCHIŢA CĂRŢII
Introducere – O păţanie cu tâlc, Osea 1-3
I. Dumnezeu este sfânt Osea 4 – 7
Cele cinci învinuiri, Osea 4.0-5.0
Falsa „întoarcere”, Osea 6.0
O vindecare imposibilă, Osea 7.0
II. Dumnezeu este drept, Osea 8 – 10
Trâmbiţa anunţă pedeapsa, Osea 8.1-etc.
Textul este o vestire a pedepsei care va veni.
III. Dumnezeu este dragoste Osea 9 – 14
Un Dumnezeu care tânjeşte Osea 11.1,4,8,etc.
Un Israel care nu poate scăpa nepedepsit Osea 12.0
Triumful final al iubirii Osea 14.0