Cartea OBADIA
Cartea lui Obadia este stenograma unui proces în care este publicată rezolvarea unui conflict care a început între doi fraţi mai înainte ca ei să se nască.
Titlul
Cartea poartă un nume foarte comun în Israel: „Obadia”, care înseamnă în traducere: „Slujitorul” sau „închinătorul lui Iehova”. Deşi întâlnim în textul Bibliei câţiva oameni care au purtat acest nume, este foarte improbabil ca vreunul dintre ei să fie autorul acestei cărţi profetice.
Autorul
Identitatea lui Obadia rămâne un mister. Textul nu ne dă nici măcar numele tatălui său, ceea ce presupune că autorul nu face parte în nici un fel din familiile preoţeşti sau regale din Israel. Unele date furnizate de textul cărţii ne îndeamnă să credem că Obadia a trăit în împărăţia lui Iuda.
Data scrierii
Singurul indiciu al vremii este una din invaziile împotriva evreilor. Acestea au fost multe şi este dificil să precizăm la care dintre ele face aluzie textul. Această precizare nici nu este importantă de fapt. Data scrierii nu este în nici un fel vitală pentru înţelegerea şi interpretarea cărţii. Se prea poate ca această carte să fie cea mai veche dintre toate cărţile profetice, iar Obadia să fie unul dintre precursorii activităţii profetice din Israel.
Contextul istoric
Cartea lui Obadia este un rechizitoriu împotriva Edomului. Istoria acestui popor a început cu Esau, căruia i s-a mai spus şi „Edom” („Cel roşu”) din pricina „ciorbei roşiatice” pentru care şi-a vândut lui Iacov dreptul de întâi născut (Gen 25.29-33). Edomiţii erau urmaşii acestui Esau care se stabiliseră în muntele Seir: „Esau s-a aşezat în muntele Seir … Esau, tatăl Edomiţilor, în muntele Seir” (Gen 36.8,9). Acest munte Seir nu era un pisc izolat, ci un întreg platou montan care se întindea de la sudul mării Moarte până la golful Akaba. Numele regiunii venea de la conducătorul unui popor străvechi care populase acele locuri: ,,… şi pe horiţi în muntele lor, Seir…”, „Iată fii lui Seir, Horitul, vechi locuitori ai ţării…” (Gen 14.6;Gen 36.20). Numele capitalei ţinutului s-a chemat Sela sau Petra („stâncă”). Oraşul era situat la extremitatea unui defileu foarte îngust, dar lung de aproape 2 kilometri şi înalt de peste 200 de metri. Această aşezare geografică îi dădea un avantaj strategic extraordinar. O mână de oameni putea apăra intrarea în oraş pe un termen foarte îndelungat. În depresiunea de la capătul defileului, locuitorii oraşului Petra construiseră peste 1.000 de temple săpate în roca roşiatică. Locuinţele oamenilor erau şi ele săpate în stâncă, părând agăţate în stâncă precum cuiburile vulturilor (Oba 1.4). În cartea Deut 2.12 găsim scris cum au devenit Edomiţii locuitori ai muntelui Seir: „Seir era locuit altădată de Horiţi; copiii lui Esau i-au izgonit, i-au nimicit dinaintea lor, şi s-au aşezat în locul lor”.
Între Esau şi Iacov, lupta a început încă din pântecul mamei lor: „Copiii se băteau în pântecele ei;… şi Domnul i-a zis: „Două neamuri sunt în pântecele tău. Şi două noroade se vor despărţi la ieşirea din pântecele tău. Unul dintre noroadele acestea va fi mai tare decât celălalt. Şi cel mai mare, va sluji celui mai mic” (Gen 25.22-23). Înşelat de Iacov, Esau, fratele mai mare, a plecat şi s-a aşezat în muntele Seir, dar duşmănia dintre cei doi fraţi nu a încetat niciodată. Când urmaşii lui Iacov au fost scoşi de Dumnezeu din Egipt, ei au cerut voie urmaşilor lui Esau să-i lase să treacă prin ţinutul lor. Refuzul lor a fost însă categoric (Num 20.14-21). Mai târziu, Edomiţii i s-au împotrivit lui Saul. David şi Solomon i-au subjugat pentru un timp. S-au răsculat iarăşi împotriva evreilor în timpul lui Iosafat şi Ioram (2Cron 21.8), au fost cuceriţi iarăşi de Amaţia (2Împ 14.7) şi s-au eliberat iarăşi în timpul lui Ahab (2Cron 28.17). După aceea, Edomiţii au fost cuceriţi de Nebucadneţar, împăratul Babilonului; în secolul cinci înainte de Hristos, ţinutul lor a fost invadat de Nabateeni, şi Edomiţii au trebuit să se refugieze în sudul Palestinei unde au fost cunoscuţi ca “idumeni”. Ironic, la naşterea Domnului Isus, un idumean Irod, era pe tronul Israelului. Pentru a câştiga încrederea şi simpatia evreilor, el rezidise o parte a Templului. Încercarea lui de a-l ucide pe Hristos prin masacrarea pruncilor, este încă o dovadă a acestui conflict dintre fraţi, întins peste veacuri. Idumenii au participat în răscoala Ierusalimului împotriva Romei imperiale (70 D.H.) şi au fost nimiciţi ca neam, limbă şi civilizaţie imediat după aceea. Astfel s-a împlinit profeţia rostită de Obadia: „Din pricina silniciei făcute împotriva fratelui tău Iacov, vei fi acoperit de ruşine şi vei fi nimicit cu desăvârşire pentru totdeauna” (Oba 1.10).
Conţinutul
Cartea lui Obadia este cea mai mică din întregul Vechi Testament. Textul ei este solemn şi dur asemenea rostirii unei sentinţe judecătoreşti. La tribunalul cerului, Edom fusese găsit vinovat de împotrivire faţă de planurile lui Dumnezeu şi condamnat la distrugere veşnică. Vina lui Edom a fost că n-a scăpat nici un prilej de a face rău evreilor. Deşi rude de sânge, duşmănia dintre ei a determinat Edomul să ia partea tuturor celor care s-au repezit asupra lui Israel. Cartea este un verdict aspru împotriva unui popor care n-a ştiut să-şi valorifice privilegiul de a fi ieşit din aceiaşi rădăcină cu Israelul. Condamnarea Edoniului este contrastată în text cu viitorul luminos pe care-l promite Dumnezeu poporului Său, pe care l-a ales ca să moştenească „împărăţia Domnului” (Oba 1.21).
SCHIŢA CĂRŢII
I. PEDEPSIREA EDOMULUI
a. Certitudinea ei, Oba 1.1-9
b. Motivele ei:
Lipsa iubirii de frate, Oba 1.10
Indiferenţa, Oba 1.11-12
Agresivitatea, Oba 1.13-14
c. Justificarea ei, Oba 1.15-16
II. PROMISIUNI PENTRU ISRAEL
a. Ascendent asupra Edomului, Oba 1.17-19
b. participare la împărăţia Domnului, Oba 1.18-21