Epistola lui IUDA
Titlul
Cartea se numeşte în original: „Iouda” – „Iuda”, după numele celui ce a scris-o.
Autorul
Numele celui care a scris-o este dat chiar în conţinutul cărţii. Acest Iuda a fost un alt frate al Domnului Isus (Mt 13.55;Mc 6.3). El nu se consideră în numărul celor 12 apostoli (Iuda 1.17), ci se prezintă ca „frate al lui Iacov” (Iuda 1.3). În mod obişnuit, în vremea aceea o persoană se identifica pe sine după numele tatălui său. Motivul pentru care Iuda a făcut excepţie de la regula aceasta a fost probabil dublu:
(1) din modestie şi respect, el n-a vrut să facă aluzie la relaţia lui de familie cu Isus Hristos, şi
(2) el crede că poate fi identificat foarte bine în funcţie de relaţia cu Iacov, fratele său mai mare care ajunsese între timp unui dintre liderii proeminenţi în Biserica din Ierusalim.
Data scrierii
Epistola a fost scrisă probabil cândva în perioada cuprinsă între anii 65-80 D.H. Erezia pe care o combate Iuda a apărut în Biserica primară destul de repede şi a fost combătută cu putere de Pavel, Ioan şi Petru. De fapt, epistola lui Iuda poate fi considerată ca o reluare a celei de a doua epistole a lui Petru. Între 2Pet 2.1-22 şi Iuda 1.4-18 există o asemănare imposibil de trecut cu vederea. Probabil că Iuda a avut de confruntat aceleaşi probleme ca şi Petru şi s-a folosit de epistola şi autoritatea apostolului pentru a-şi întări şi mai mult punctul de vedere.
Contextul scrierii
În timp ce Iuda se pregătea să le scrie fraţilor despre mântuire, el se vede silit să-şi schimbe subiectul pentru a combate activitatea şi învăţătura unui grup de oameni plini de vicii, care circulau prin Biserici şi căutau „să schimbe în desfrânare harul lui Dumnezeu” (Iuda 1.3-4). Nu este greu să recunoaştem în acest grup de prooroci mincinoşi pe „amăgitorii” pe care-i prevestise Petru (2Pet 2:.) şi pe care-i combătuse cu atâta putere Ioan (vezi 3In 1.0). Aparent aceşti învăţători mincinoşi căutau să-i convingă pe cei credincioşi că harul iertării se întinde nu numai în trecut, dar şi în prezent. Ei considerau mântuirea ca pe un fel de paşaport spre lumea trăirii în pofte şi păcate. Ei negau dumnezeirea lui Hristos şi reduceau creştinismul la o sumă de cunoştinţe teoretice fără legătură cu viaţa de toate zilele.
Conţinutul cărţii
Cine citeşte această epistolă îşi dă repede seama că Iuda scrie prin excelentă evreilor. Mulţimea de citate şi exemple din Vechiul Testament se succed fără nici o lămurire suplimentară, indicând faptul că Iuda presupunea că cititorii lui sunt de mult familiarizaţi cu istoria Israelului şi cu conţinutul Scripturilor.
Iuda le aminteşte creştinilor felul în care s-a purtat Dumnezeu în trecut cu necredinciosul Israel, cu îngerii neascultători, cu oraşele păcătoase Sodoma şi Gomora şi cu aceia care, asemenea lui Cain, Balaam şi Core, s-au răzvrătit împotriva Domnului (Iuda 1.5,6,7,8-10,11). După un scurt pasaj în care descrie imoralitatea acestor prooroci mincinoşi, Iuda încheie scurta lui epistolă printr-un avertisment fierbinte, printr-o chemare urgentă la statornicie (Iuda 1.12-19,20-23) şi printr-una din cele mai frumoase benedicţii din Biblie (Iuda 1.24-25).
SCHIŢA CĂRŢII
Introducere, Iuda 1.1-2
I. ATACUL DUŞMANILOR
a. Urgenţa apelului din epistolă, Iuda 1.3
b. Doctrina învăţătorilor mincinoşi
Schimbă harul în desfrânare, Iuda 1.4
Tăgăduiesc dumnezeirea lui Hristos, Iuda 1.4
c. Soarta învăţătorilor mincinoşi
Exemplul îngerilor căzuţi, Iuda 1.6
Exemplul Sodomei şi Gomorei, Iuda 1.7-8
d. Metoda învăţătorilor mincinoşi
Pângăresc trupul, Iuda 1.8
Batjocoresc dregătoriile, Iuda 1.8-10
Exemplul lui Cain, Iuda 1.11
Exemplul lui Balaam, Iuda 1.11
Exemplul fiilor lui Core, Iuda 1.11
e. Falsitatea învăţătorilor mincinoşi
Şase metafore care condamnă:
– ca nişte stânci ascunse, Iuda 1.12
– ca nişte nori fără apă, Iuda 1.12
– ca nişte pomi tomnatici fără rod, Iuda 1.12
– ca nişte pomi dezrădăcinaţi, Iuda 1.12
– ca nişte valuri înfuriate ale mării, Iuda 1.13
– ca nişte stele rătăcitoare, Iuda 1.13
f. Iminenta lor pedepsire
Profeţia patriarhului Enoh, Iuda 1.14-16
II. LUPTA CELOR CREDINCIOŞI
a. A fost vestită de apostoli, Iuda 1.17-19
b. Trebuie practicată de credincioşi
– „zidiţi-vă sufleteşte”, Iuda 1.20
– „rugaţi-vă prin Duhul”, Iuda 1.20
– „ţineţi-vă în dragostea lui Dumnezeu”, Iuda 1.21
– „aşteptaţi îndurarea Domnului nostru”, Iuda 1.21
– „mustraţi pe cei ce se despart de voi”, Iuda 1.22
– „căutaţi să mântuiţi pe unii”, Iuda 1.23
– „feriţi-vă de compromisuri cu păcatul”, Iuda 1.23
III. NĂDEJDEA CELOR CREDINCIOŞI
a. Dumnezeu poate să-i păzească, Iuda 1.24-25