Cartea ISAIA
Ceea ce este Shakespeare pentru literatură, Michelangelo pentru sculptură şi Bach pentru muzică, aceea este Isaia pentru profeţie. Calitatea scrisului său se ridică deasupra tuturor celorlalţi profeţi ai Bibliei. Nu este de mirare că profeţia lui fără seamăn a fost aleasă să deschidă seria celor 17 cărţii profetice ale Vechiului Testament.
Considerat „Evanghelistul Vechiului Testament”, proorocul Isaia a fost instrumentul ales de Dumnezeu ca să dea lumii cufundate în întuneric cea mai luminoasă carte de profeţie Mesianică. „…Totuşi întunericul nu va împărăţi veşnic pe pământul în care acuma este necaz. …Poporul care umbla în întuneric vede o mare lumină; peste cei ce locuiau în tara umbrei morţii răsare o lumină.” (Isa 9.1,2) „Căci un Copil ni s-a născut, un Fiu ni s-a dat, şi Domnia va fi pe umărul Lui; îl vor numi: „Minunat, Sfetnic, Dumnezeu tare, Părintele veşniciilor, Domn al păcii”(Isa 9.6) „De aceea Domnul însuşi vă va da un semn; Iată, fecioara va rămâne însărcinată, va naşte un fiu, şi-i va pune numele Emanuel (Dumnezeu este cu noi)” (Isa 7.14)
Titlul
Cartea poartă numele autorului ei, care tradus înseamnă providenţial tocmai: „Mântuirea este a Domnului”.
Autorul
Starea socială a lui Isaia a fost înaltă. Primit cu familiaritate de împăraţii Ahaz şi Ezechia (Isa 7.0 şi Isa 37.0), el a fost cronicarul de la curte în timpul domniei lui Ozia şi Ezechia (2Cron 26.22;2Cron 32.32) Cartea lui poartă peceţile unui om cu educaţie aleasă: stil elegant, ritm, bogăţie de pasaje cu o deosebită frumuseţe literară.
Nu ştim nimic despre tatăl său, Amoţ, dar ştim despre Isaia însuşi că a fost căsătorit (Isa 7.3) şi că a avut doi copii: Şear Iaşub („O rămăşiţă se va întoarce”) şi Maher-Şalal-Haz-Baz („Grăbeşte de prădează, aruncă-te asupra prăzii”) (Isa 8.3). Soţia lui a fost de asemenea proorocită. Este discutabil dacă Isaia a fost din neam de preoţi. Accesul lui în Templu s-ar părea că indică acest lucru (Isa 6.6 comparat cu 2Cron 26.18)
În privinţa caracterului, putem spune că Isaia a fost caracterizat de:
(a) îndrăzneală, deopotrivă înaintea împăraţilor şi înaintea mulţimii,
(b) patriotism înflăcărat – este pornit împotriva a tot ceea ce ar putea aduce nenorocire poporului său.
Totuşi, (c) blând cu celelalte popoare din jur,
Într-o (d) simpatie care se ridică deasupra oricărui egoism naţional.
Vorbeşte cu (e) sarcasm şi cu indignare împotriva păcatului,
Totuşi este (f) atent în limbaj când vorbeşte fiind plin de reverenţă faţă de Dumnezeu.
Viaţa sa întreagă este plină de (g) spiritualitate. Pe Dumnezeu îl numeşte adesea Cel Prea înalt, Cel Sfânt, Cel Atotputernic. Toate aceste trăsături îl fac pe Isaia unul dintre cele mai bune exemple pentru predicatorii din toate timpurile.
Data scrierii
Textul cărţii plasează această dată: „Pe vremea lui Ozia, Iotam, Ahaz şi Ezechia” (Isa 1.1). Isaia a avut deci aproximativ 60 de ani de activitate profetică (740-680 Î.H.). În vremea aceasta Israelul a fost dus în robie (722-721 – Î.H.), iar împărăţia lui Iuda a fost parţial invadată de oştile lui Sanherib (701 Î.H.). Tradiţia evreiască plasează moartea sa pe vremea lui Manase, care l-ar fi închis în trunchiul unui copac şi l-ar fi tăiat în două cu ferăstrăul (Evr 11.37)
Contextul istoric
Cei 60 de ani de activitate ai lui Isaia încep atunci când cele 10 seminţii din regatul de Nord al lui Israel erau aproape să fie cucerite de Asiria şi duse în robie. Se încheiau astfel aproximativ 200 de ani de tristă istorie în care Israelul rătăcise departe de Iehova, sub conducerea a nu mai puţin de 19 împăraţi din opt dinastii diferite.
Sub ameninţarea lui Tiglat Pileser al Asiriei, Israelul intră în alianţă cu Siria şi Damascul. Împăratul Ahaz din Iuda refuză să se alăture acestei alianţe şi este ţinta unei invazii de pedepsire (2Împ 16.0 şi 2Cron 28.0). Ahaz cere ajutorul puternicei Asirii”, care zdrobeşte Siria şi Israelul, dar ia sub tutela sa şi micul regat al lui Iuda. Vasalitatea împărăţiei lui Iuda durează până când Ezechia se răscoală (2Împ 18.0). La această răscoală îl îndeamnă Isaia care îl încurajează să iasă din orice alianţe omeneşti şi să se încreadă numai în Iehova. Speriat însă de ameninţarea asiriană, Ezechia ascultă de alte glasuri care-l îndemnau să se alieze cu Egiptul, singura putere rivală pe măsura Asiriei (Isa 30.2-4). Când Sanherib, noul împărat al Asiriei, vine să pedepsească Iuda, Egiptul ezită să trimită ajutor, iar Ezechia este forţat să se umilească capitulând şi plătind un mare preţ în argint şi aur (2Împ 18.13-16). În secret însă, Iuda continuă să flirteze cu Egiptul. Aflând aceasta, Sanherib se întoarce să-şi zdrobească toţi rivalii. Din imensele trupe îndreptate înspre Egipt, desprinde o armată pe care o trimite să cucerească Ierusalimul (Isa 36.37). În panica asediului, Ezechia ascultă de Isaia, strigă către Iehova şi rezultatul nu întârzie să apară: Dumnezeu însuşi se luptă cu asirienii producându-le o mare înfrângere din care Sanherib nu şi-a mai revenit niciodată. Împărăţia lui Iuda este eliberată astfel de orice ameninţare şi se va bucura pentru un timp de pace, linişte şi prosperitate. Dacă vom reuşi să ţinem în minte acest mic rezumat istoric, citirea cărţii lui Isaia va fi mai uşoară, iar unele pasaje obscure vor putea fi cu uşurinţă clarificate.
Conţinutul cărţii
Subiectele rostirilor profetice ale lui Isaia acopăr o arie impresionantă de teme. Ele se întind de la întâmplări petrecute în cer printre făpturile lui Dumnezeu înainte de creaţia lumii (vezi Isa 42.5) şi până la evenimente din viitorul îndepărtat în care Dumnezeu va crea ceruri noi şi un pământ nou (Isa 65.17;Isa 66.22). Chiar dacă Isaia este important şi din punct de vedere al profeţiilor despre Ierusalim (pe care-l numeşte în 30 de feluri diferite), despre Israel şi Iuda sau despre celelalte naţiuni ale lumii (Isa 2.4;Isa 5.26;Isa 40.15,17,22;Isa 66.18), totuşi importanta lui majoră rămâne aceea a unui crainic ce vesteşte lucrarea lui Mesia. În textul profeţiilor sale este scris clar despre evenimente care s-au întâmplat apoi întocmai în viaţa Domnului Isus Hristos. Isaia a scris despre naşterea Sa (Isa 7.17;Isa 9.6), despre dumnezeirea Sa (Isa 9.6-7), despre lucrarea Sa (Isa 9.1-2;Isa 42.1-7;Isa 61.1-2), despre suferinţele şi moartea Sa (Isa 52.1-53.12) şi despre împărăţia Sa viitoare (Isa 2.0;Isa 11.0;Isa 65.0).
Cuvinte cheie şi teme caracteristice: Dintre toate cărţile Vechiului Testament, cartea lui Isaia este cea care vorbeşte cel mai mult despre Domnul Isus Hristos. De fapt, personajul mesianic este numit „Robul Domnului”. între evrei şi creştini există o dispută asupra adevăratei lui identităţi: evreii îl identifică cu Israelul, iar creştinii îl identifică cu Domnul Isus Hristos.
Este evident că profeţia lui Isaia a avut şi un sens local imediat destinat vremii şi poporului spre care a fost rostit şi în cadrul acesta „robul Domnului” poate şi trebuie să fie identificat cu Israelul. Totuşi, nimeni nu poate nega faptul că profeţia lui Isaia este şi un mesaj peste veacuri, destinat celor cu care se vor împlini planurile viitoare ale lui Dumnezeu. În acest context al prevestirii, Robul Domnului trebuie identificat neapărat cu fiinţa şi lucrarea lui Isus Hristos din Nazaret, Mântuitorul lumii. Combinând cele spuse, ajungem la concluzia că în unele pasaje „Robul Domnului” poate fi identificat cu Israelul, care a funcţionat ca un „ante-tip” al lui Hristos în lucrarea de mântuire, în timp ce în alte pasaje este clar că el nu poate fi identificat decât cu Mesia-Isus din Nazaret, Fiul lui Dumnezeu venit să trăiască si să moară pentru salvarea oamenilor.
Un alt pasaj foarte cunoscut, dar nu mai puţin controversat este Isa 53.0. Biserica creştină a preluat acest capitol ca fiind al ei, fără să mai ţină cont că el se adresează în primul rând şi în mod special neamului evreu. Nu Biserica, (care nu exista atunci) „nu L-a băgat în seamă” (Isa 53.3), ci Israelul! Ei fuseseră acolo când a fost răstignit Robul Domnului şi tot ei vor fi aceia care vor cânta în viitor această „cântare a plângerii”, despre care ne vorbeşte şi profeţia din Zah 12.10.
Între Israel şi Biserică continuă şi astăzi acest conflict de interpretare. Evreii nu-L pot accepta astăzi pe Domnul Isus-Hristos ca „Mîntuitor” în planul lui Dumnezeu, dar nici unii din Biserica nu par a înţelege că Isaia ni-l prezintă solemn şi pe Israel în rolul său mesianic.
Pentru cititorul pasionat de desfăşurările politice din lumea contemporană, capitolele 60-66 sunt o lectură fascinantă. Textul vesteşte reîntoarcerea evreilor în ţara lor, refacerea statului Isarel, criza mondială şi frământările care nu se vor rezolva decât la revenirea lui Mesia.
Împărțirea cărții
Aranjarea cărţii lui Isaia este uşoară de ţinut minte pentru că ea oglindeşte simetric Biblia. Ea are 66 de capitole, exact câte cărţi sunt şi în Biblia noastră. Cartea lui Isaia, se împarte în două părţi cu exact acelaşi număr de capitole câte sunt şi cărţile din cele două jumătăţi ale Bibliei: 39 de cărţi pentru Vechiul Testament şi 27 de cărţi pentru Noul Testament.
Primele 39 de capitole ale cărţii lui Isaia se ocupă ca şi Vechiul Testament mai mult cu Legea, neascultarea şi pedeapsa. Ultimele 27 de capitole vorbesc ca şi Noul Testament mai mult despre har, mântuire, restaurare şi slavă. Am putea spune că profeţia lui Isaia este o Biblie în miniatură, dovedind încă odată prin simetriile existente că: „Toată Scriptură este insuflată de Dumnezeu” (2Tim 3.16).
SCHIŢA CĂRŢII
I. PROFEŢIILE MÂNIEI Isa 1 – 39
a. Judecată asupra lui Iuda, Isa 1.1-31
b. Ziua Domnului, Isa 2.1-4.6
c. Pilda cu via Domnului, Isa 5.1-30
d. Chemarea lui Isaia în slujbă, Isa 6.1-13
ASIRIA CUCEREŞTE ISRAELUL
e. Semnul lui Emanuel, Isa 7.1-25
f. Semnul lui Maher-Şalat-Haş-Baz, Isa 8.1-22
g. Profeţia despre venirea lui Mesia, Isa 9.1-7
h. Judecata lui Efraim, Isa 9.8-10.4
DUMNEZEU PEDEPSEŞTE ASIRIA
Asirianul smerit, Isa 10.5-34
ÎMPĂRĂŢIA LUI MESIA Isa 11-12
Judecată împotriva neamurilor, Isa 13.1-23.18
VREMEA SFÂRŞITULUI
a. Necazul cel mare, Isa 24.1-23
b. Laudă pentru împărăţie, Isa 25.1-12
c. Cântarea împărăţiei, Isa 26.1-21
d. Propăşirea lui Isarel în împărăţie, Isa 27.1-13
e. Cete şase „vai-uri”, Isa 28.1-34.17
f. Venirea împărăţiei, Isa 35.1-10
SCURTĂ INCURSIUNE ISTORICĂ
a. Ezechia scapă de asirieni, Isa 36.1-37.38
b. Ezechia scapă de moarte, Isa 38.1-22
c. Păcatul lui Ezechia, Isa 39.1-8
II. PROFEŢIILE MÂNGÂIERII Isa 40 – 66
a. Mângâiere prin izbăvire, Isa 40.1-11
b. Mângâiere prin Domnul, Isa 40.12-41.29
c. Mângâiere prin Robul Domnului Isa 42.1-44.27
d. Mângâiere prin bunăvoinţa lui Cir, Isa 44.28-45.25
e. Mângâiere prin pedepsirea Babilonului, Isa 46.1-48.22
PROFEŢII DESPRE MESIA
a. Lucrarea lui Mesia, Isa 49.1-26
b. Ascultarea lui Mesia, Isa 50.1-11
c. Mesia încurajează Israelul, Isa 51.1-52.12
d. Mesia sufere pentru ispăşire, Isa 52.13-53.12
e. Mesia promite refacerea lui Israel, Isa 54.1-17
f. Mesia cheamă toate popoarele, Isa 55.1-56.8
g. Mesia avertizează pe cei răi, Isa 56.9-57.21
UN VIITOR GLORIOS PENTRU ISRAEL
a. Adevărata pocăinţă, Isa 58.1-59.21
b. Ierusalimul zidit din nou, Isa 60.1-22
c. Vestirea mântuirii, Isa 61.1-11
d. Venirea mântuirii, Isa 62.1-12
e. 0 zi de răzbunare a Domnului, Isa 63.1-6
f. Rugăciunea rămăşiţei, Isa 63.7-64.12
g. Dumnezeu răspunde rămăşiţei, Isa 65.1-16
h. Evenimentele glorioase de la sfârşit, Isa 65.17-66.24