skip to Main Content
Cartea Iov audio

Cartea IOV

Titlul

În toate traducerile Bibliei cartea aceasta poartă numele personajului ei central: Iov. A fost acest Iov un personaj real? Da, profetul Ezechiel îl consideră drept o personalitate proeminentă demnă să fie pusă alături de Noe şi Daniel (Ezec 14.14,20), iar apostolul Iacov îl citează în Noul Testament ca pe un exemplu de răbdare în suferinţă (Iacov 5.11).

Autorul

Se pare că această carte a fost scrisă iniţial în proză de Elihu, unul dintre personajele cărţii şi că a fost tradusă în ebraică şi versificată mai târziu de Moise. Elihu preferă să rămână anonim ca autor, tot aşa cum a preferat să nu se prezinte prea mult pe sine nici în textul cărţii.

Data scrierii

Iov a trăit înainte de vremea lui Avraam, Lungimea vieţii lui este caracteristică acelei perioade. Numai după suferinţa sa, Iov a mai trăit încă 140 de ani! (Iov 42.16). În textul cărţii se aminteşte de o monedă numită în evreieşte: „Chesita”. Despre această monedă nu mai aflăm decât în textele care amintesc de viaţa patriarhilor (Gen 33.19). Viaţa lui Iov ar trebui plasată între capitolele 11 şi 12 ale cărţii Geneza. Ţara „Uţ” în care a trăit Iov poartă numele unuia dintre nepoţii lui Noe (Gen 22.20-21).

Specificul scrierii

Cartea lui Iov nu este numai o carte de istorie. Ea este o poemă dramatică care ni-l prezintă pe Iov în aspectul său filosofic. Tema cărţii este realitatea şi sensul suferinţei în viaţa oamenilor lui Dumnezeu. Scena acţiunii cuprinde cerul şi pământul deopotrivă. Dumnezeu şi Satan se înfruntă în lumea nevăzută, iar consecinţele se fac resimţite în lumea noastră prin încercări, binecuvântări şi suferinţe. Cartea lui Iov este o perlă a literaturii universale. Profunzimea ideilor ei transcende timpul şi civilizaţiile, fiind la fel de actuale astăzi ca şi în vremea în care au fost aşezate pe hârtie.

Conţinutul cărţii

Cartea ni-l prezintă pe Iov în câteva ipostaze distincte:

Iov – omul neprihănit persecutat de Diavol din pricina neprihănirii lui (Iov 1.1-2.10),

Iov – omul plin de sine care se ceartă neîncetat cu prietenii săi şi cu Dumnezeu (Iov 2.11-31.40),

Iov – omul care se pocăieşte în faţa măreţiei lui Dumnezeu (Iov 32.1-42.6),

Iov-omul pus în slujbă pentru recuperarea celorlalţi (Iov 42.7-9),

Iov – omul binecuvântat din nou de Domnul (Iov 42.10-17).

Cartea prezintă două motive pentru suferinţa lui Iov: pe de o parte, avem de a face cu suferinţa ca şi consecinţă a înfruntării nevăzute dintre Dumnezeu şi Satan, iar pe de altă parte, avem de a face cu suferinţa ca o disciplinare a mândriei şi a unei prea mari încrederi în sine. Dacă toată acţiunea s-ar fi încheiat odată cu Iov 2.10, am fi rămas cu părerea că Iov a fost un om desăvârşit: „în toate acestea, Iov n-a păcătuit de loc cu buzele lui”. Acţiunea cărţii continuă însă şi noi descoperim treptat că Iov este un om remarcabil printre semeni, dar lipsit de perfecţiune când este confruntat cu standardul lui Dumnezeu. Când Dumnezeu intervine, după interminabilele înfruntări dintre Iov şi cei trei prieteni ai săi, glasul Său răsună din mijlocul furtunii plin de mânie acuzatoare:„Cine este cel ce îmi întunecă planurile, prin cuvântări fără pricepere?” (Iov 38:2). Faţă în faţă cu Dumnezeu Creatorul, Iov se pleacă într-o pocăinţă sinceră şi adâncă: „Da, am vorbit, fără să înţeleg, de minuni, care sînt mai presus de mine şi pe care nu le pricep”. „Urechea mea auzise vorbindu-se despre Tine, dar acum ochiul meu Te-a văzut. De aceea mi-e scârbă de mine şi mă pocăiesc în ţărână şi în cenuşă” (Iov 42.1-6). În faţa lui Dumnezeu, nimeni nu poate să se laude: „Căci toţi au păcătuit şi sunt lipsiţi de slava lui Dumnezeu” (Rom 3.23). Chiar şi cel mai bun dintre oameni merită pedeapsa divină. Chiar şi cel mai strălucit exemplar uman are nevoie de har şi de iertare: „Dar ştiu că Răscumpărătorul meu este viu, şi că se va ridica la urmă pe pământ. Îl voi vedea şi-mi va fi binevoitor” (Iov 19.25-27).

Cartea Iov este unul dintre mesajele lui Dumnezeu adresate omenirii. Ea ne spune că suferinţa este de multe ori un sol pe care ni-l trimite El pentru a ne ajuta să ne vedem corect pe noi înşine şi să ne dăm seama că suntem neputincioşi şi avem nevoie de mântuire: „Dumnezeu vorbeşte însă, când într-un fel, când într-altul, dar omul nu ia seama. Şi prin durere este mustrat omul în culcuşul lui, când o luptă necurmată îi frământă oasele” (Iov 33.13-19), „Dar Dumnezeu scapă pe cel nenorocit prin nenorocirea lui şi prin suferinţă îl înştiinţează” (Iov 35.15).

Câtă vreme caută să se dovedească nevinovat înaintea lui Dumnezeu, Iov se umple de vinovăţie: „Este vreun om ca Iov, care să bea batjocura ca apa” (Iov 34.7). Cât timp se laudă în faţa lui Dumnezeu, loveşte vinovat de păcatul mândriei, iar pentru cei mândrii cerul se închide: „Să tot strige ei atunci, căci Dumnezeu nu răspunde, din pricina mândriei celor răi. Degeaba strigă, căci Dumnezeu n-ascultă, Cel Atotputernic nu ia aminte” (Iov 35.12-13).

SCHIŢA CĂRŢII

I. PROOLOG Iov 1 – 2

a. Iov – neprihănit în belşug, Iov 1.1-5

b. Satan – răutăcios şi pornit pe rău, Iov 1.6-19

c. Iov – neprihănit în nenorocire, Iov 1.20-22

d. Satan – perseverent în răutate, Iov 2.1-8

e. Iov – neprihănit până la capăt, Iov 2.9-13

II. DIALOG Iov 3 – 42

a. Plângerea lui Iov, Iov 3.0

b. Prima triadă de dialoguri, Iov 4.0-14.0

c. A doua triadă de dialoguri, Iov 15.0-21.0

d. A treia triadă de dialoguri, Iov 22.0-31.0

e. Elihu intervine, Iov 32.0-37.0

f. Dumnezeu intervine, Iov 38.0-41.0

III. EPILOG Iov 42.7-17

a. Iov – lăudat de Dumnezeu, Iov 42.7

b. Cei trei prieteni – condamnaţi de Domnul, Iov 42.8

c. Iov – suferinţa lui încetează, Iov 42.10

d. Iov – răsplătit cu binecuvântare, Iov 42.11-17

Back To Top