Evanghelia după IOAN
Titlul
În originalul grec, cartea poartă titlul: „Kata Ioannen” – „după Ioan”.
Autorul
Despre Ioan ştim că a fost fiul lui Zebedei şi frate cu Iacov. Împreună se ocupau cu pescuitul şi s-au întâlnit pentru prima dată cu Domnul Isus pe malul mării, pe când îşi cârpeau mrejele (Mt 4.21;Mc 1.19). Ioan a avut toată viaţa lui o relaţie deosebită cu Simon Petru, pe care l-a cunoscut încă dinainte de a deveni ucenic al Domnului Isus. Lc 5.10 ne spune că ei pescuiau împreună. Probabil că Petru era încă de pe atunci un om pe care vârsta şi mai ales personalitatea l-au ajutat să ocupe o poziţie de lider între ceilalţi. Marcu ne spune că aceşti pescari aveau deja creată între ei o oarecare intimitate:
„după ce a ieşit din sinagoga, a intrat împreună cu Iacov şi Ioan în casa lui Simon şi a lui Andrei” (Mc 1.29)
Pe Ioan şi Petru îi întâlnim apoi împreună în grupul restrâns de ucenici pe care i-a luat Domnul Isus cu Sine peste tot (Petru, Iacov şi Ioan sunt împreună cu Isus pe Muntele schimbării la faţă, în grădina Gheţimani, etc). Tot împreună sunt trimişi să pregătească Pastele înainte de răstignirea Domnului (Lc 2.8), împreună se duc în curtea Marelui Preot (In 18.16), împreună îi vedem fugind la mormânt să verifice învierea (In 20.1-10) şi tot împreună îi găsim după înălţarea lui Isus la cer, în activităţile Bisericii primare (Fapt 3.1). Cei doi fuseseră tovarăşi în meseria de pescari şi Mântuitorul i-a transformat in „pescari de oameni” (Mc 1.17).
Înainte de a deveni ucenic al lui Isus, Ioan a fost ucenic al lui Ioan Botezătorul (In 1.35-40).
Conţinutul cărţii
Spre deosebire de ceilalţi trei evanghelişti care s-au străduit să aştearnă pe hârtie viaţa Domnului Isus într-o ordine oarecum cronologică, Ioan porneşte în scrierea Evanghelici sale de la cu totul alte premize.
Evanghelia lui este gândită ca o necesară „Complectare” a celorlalte trei. Cu siguranţă că aţi remarcat faptul acesta. Primii evanghelişti ne-au lăsat scris de unde a venit Isus, în ce sătuc a fost născut, care i-au fost părinţii, copilăria, peregrinările, peripeţiile, lucrările, moartea şi învierea, dar, concentrându-se preponderent asupra a ceea ce a făcut Domnul Isus, ei nu ne-au spus destul despre cine a fost de fapt El. Supravieţuind ca longevitate tuturor celorlalţi apostoli, şi ajungând să trăiască într-o epocă în care divinitatea, nu istoricitatea lui Hristos era contestată, Ioan s-a apucat să scrie căutând să-şi convingă cititorii că: „Isus este” nu numai fiul Mariei şi al lui Iosif, ci şi „Hristosul, Fiul lui Dumnezeu”. Numai un astfel de Isus a putut aduce oamenilor mântuirea: „şi crezând, să aveţi viaţa în Numele Lui” (In 20.31)
Acesta este punctul central în care Ioan se deosebeşte de ceilalţi evanghelişti. Cei trei îl prezintă pe Isus, el merge mai departe şi-L interpretează pe Isus. Ei ni-L prezintă pe Domnul din afară, Ioan pătrunde mai adânc şi ni-L arată aşa cum era pe dinăuntru. Cei trei subliniază „omenescul” din viaţa lui Isus, Ioan ne descopere „divinul” din fiinţa şi lucrările Lui. Sinopticii sunt concentraţi asupra faptelor, Ioan ne lămureşte doctrinele.
Aceste caracteristici care ne coboară în intimitatea fiinţei Domnului Isus sunt factorii care ne fac să „simţim” Evanghelia lui Ioan mai „diferit” decât pe celelalte Evanghelii. Comentariile aşezate de Ioan în jurul „rostirilor” Domnului Isus sunt adevărate studii care s-ar cere examinate cu cea mai mare atenţie, dar de care nu ne putem ocupa în spaţiul restrâns al acestei introduceri.
Cuvinte cheie şi teme caracteristice
O altă nestemată a Evangheliei lui Ioan este aşezarea întregului plan al mântuirii într-o secvenţă de şapte miracole succesive săvârşite de Domnul Isus. Evanghelistul ne avertizează că el nu a avut intenţia să scrie lot ceea ce ştie, ci că a „ales” anumite întâmplări ca să ne ajute „să credeţi că Isus este Hristosul, Fiul lui Dumnezeu; şi crezând, să aveţi viaţa în Numele Lui” (In 20.30-31)
1.- Schimbarea apei în vin (In 2.0)
– „efectul primirii Cuvântului într-o inimă de piatră!” (In 2.5)
2.- Vindecarea fiului unui slujbaş (In 4.0)
– „acceptarea prin credinţă” (In 4.50)
3.- Vindecarea ologului (In 5.0)
– „un răspuns pozitiv la porunca divină” (In 5.8)
4.- Înmulţirea pâinilor (In 6.0)
– „săvârşirea mântuirii” (In 6.32-33)
5.- Umblarea pe mare (In 6.0)
– „un ajutor dincolo de puterile umane” (In 6.21)
6.- Vindecarea unui orb din naştere (In 9.0)
– „vedere nouă într-o lume nouă” (In 9.3)
7.- învierea lui Lazăr (In 11.0)
– „nemuritori prin Isus Hristos” (In 11.25)
Primele trei sunt ilustraţii pentru condiţiile mântuirii, ultimele trei sunt consecinţele mântuirii în viaţa celui credincios, iar cea de a patra este cheia întregii misiuni a lui Hristos. Pentru o înţelegere mai bună a Evangheliei lui Ioan, vă îndemnăm să citiţi şi comentariile făcute epistolelor scrise de el. Schiţa generală a Evangheliei lui Ioan urmăreşte tainic planul intrării Marelui Preot în CORTUL ÎNTÂLNIRII. Prin „iluminare” divină Ioan înţelege că umbrele simbolice din Vechiul Testament au fost împlinite în viaţa Mântuitorului. Cortul dat de Dumnezeu Israelului drept loc de întâlnire dintre divinitate şi oameni se transformă astfel într-o fascinantă anticipare a lucrării lui Dumnezeu, care, prin Hristos, a vrut să-şi „împace lumea cu Sine” (2Cor 5.19).
Cei care au citit Evanghelia lui Ioan în limba greacă au rămas surprinşi şi încurcaţi de faptul că i începutul scrierii el proclamă:
„Şi cuvântul s-a făcut trup, şi a LOCUIT printre noi, plin de har şi de adevăr. Şi noi am privit slava lui o slavă întocmai ca slava singurului născut din Tatăl” (In 1:14)
Acolo unde în limba română este „a locuit”, în limba greacă este „a cortuluit”, termen imposibil de tradus în limba noastră pentru că nu există. Ceea ce a vrut să facă Ioan a fost să atragă atenţia cititorilor că viaţa Domnului Isus va fi prezentată ca o „dezlegare” a misterelor ascunse în tiparul Cortului Întâlnirii: viaţa lui terestră va fi prezentată drept lucrare de Mare Preot străbătând mai întâi curtea de afară, apoi Sfânta cameră a Cortului şi pătrunzând în final în Sfânta Sfintelor, cu propriul Său sânge pe care-l va turna pe Capacul Ispăşirii
În câteva ocazii, Domnul Isus se identifică pe Sine cu acel „Eu sunt”, „Iehova” prin care s-a făcut cunoscut Dumnezeu lui Moise. Câteva pasaje în care Ioan afirmă categoric divinitatea Domnului Isus sunt: In 1.1;In 8.58;In 10.30;In 14.9;In 20.28. Ca Dumnezeu întrupat, Isus Hristos se prezintă pe Sine prin câteva expresii tipice:
„Eu sunt pâinea vieţii” (In 6.35,48),
„Eu sunt lumina lumii” (In 8.12;In 9.5),
„Eu sunt uşa” (In 10.7,9),
„Eu sunt păstorul cel bun” (In 10.11,14),
„Eu sunt învierea şi viaţa” (In 11.25),
„Eu sunt calea, adevărul şi viaţa” (In 14.6),
„Eu sunt adevărata viţă” (In 15.1-5).
CUPRINSUL CĂRŢII
I. Întruparea Fiului, In 1.1 – 18
II. Prezentarea Fiului, In 1.19 – 4.54
a. De către Ioan Botezătorul, In 1.19-34
b. Pentru ucenicii lui Ioan, In 1.35-51
c. La nunta din Cana, In 2.1-11
d. La Templu, In 2.12-25
e. Pentru Nicodim, In 3.1-21
f. Încă o dată de Ioan Botezătorul, In 3.22-36
g. Pentru femeia samariteancă, In 4.1-42
h. pentru un slujbaş împărătesc, In 4.43-54
III. Confruntările Fiului, In 5 – 12
a. La un praznic în Ierusalim, In 5.1-47
1. Semnul supranatural, In 5.1-9
2. Reacţia formalismului, In 5.10-18
3. Cuvântarea, In 5.19-47
b. La un Paşte din Galileea, In 6.1-71
1. Semnul supranatural, In 6.1-21
2. Cuvântarea, In 6.22-40
3. Reacţia celor fireşti, In 6.41-71
c. La un praznic al corturilor, In 7.1-10.21
1. Controversa nr. 1: cuvântarea, In 7.1-29
2. Reacţia ascultătorilor, In 7.30-36
3. Controversa nr. 2: cuvântarea, In 7.37-39
4. Reacţia ascultătorilor, In 7.40-53
5. Controversa nr. 3: cuvântarea, In 8.1-58
6. Reacţia ascultătorilor, In 8.59
7. Controversa nr. 4: semnul supranatural, In 9.1-12
8. Reacţiile, In 9.13-41
9. Controversa nr. 5: cuvântarea, In 10.1-18
10. Reacţii împărţite, In 10.19-20
d. La praznicul înnoirii Templului, In 10.22-42
1. Cuvântarea, In 10.22-30
2. Refuzul şi acceptarea, In 10.31-42
e. La casa din Betania, In 11.1-12.11
1. Semnul supranatural, In 11.1-44
2. Reacţiile lor, 11.45-57
3. Măria îi unge cu mir, 12.1-8
4. Reacţiile lor, In 12.9-11
f. La Ierusalim, In 12.12-50
1. Intrarea triumfală, In 12.12-19
2. Învăţăturile Lui, In 12.20-50
IV. În şcoala Fiului, In 13.1 – 16.33
a. Despre iertare, In 13.1-20
b. Despre trădare şi trădător, In 13.21-30
c. Despre plecarea Lui, In 13.31-38
d. Despre cer, In 14.1-14
e. Despre Duhul Sfânt, In 14.15-26
f. Despre pacea lăuntrică, In 14.27-31
g. Despre rodnicie, In 15.1-17
h. Despre lume ca sistem, In 15.18-16.6
i. Despre misiunea Duhului Sfânt, In 16.7-15
j. Despre revenirea Lui, In 16.16-33
V. Mijlocirea Fiului, In 17.1 – 26
VI. Răstignirea Fiului, In 18.1 – 19.42
a. Arestarea, In 18.1-11
b. Judecata, In 18.12-19.15
1. înaintea lui Ana, In 18.12-23
2. înaintea lui Caiafa, In 18.24-27
3. înaintea lui Pilat, In 18.28-19.16
c. Răstignirea, In 19.17-37
d. Înmormântarea, In 19.38-42
VII. Învierea Fiului, In 20.1 – 21.25
a. Mormântul gol, In 20.1-10
b. Arătările Domnului cel înviat, In 20.11-21.25
1. pentru Măria Magdalena, In 20.11-18
2. pentru ucenicii fără Toma, In 20.19-25
3. pentru ucenicii cu Toma, In 20.26-31
4. pentru şapte dintre ucenici, In 21.1-14
5. pentru Petru şi pentru ucenicul pe care-l iubea Isus, In 21.25
VIII. Infinitatea Fiului, In 21.25