Cartea HABACUC
Cartea lui Habacuc este o cântare în noapte. Inima omului este un nesfârşit subiect de studiu. Nu există doi oameni la fel, şi deci nici doi prooroci identici. Habacuc este unic în felul în care reacţionează în faţa revelaţiei divine. Această carte nu este un mesaj către oameni, ci un dialog între mintea profetului care dorea să înţeleagă şi inima lui Dumnezeu care nu vrea întotdeauna să explice.
Titlul
Titlul cărţii este numele autorului ei: „Habacuc” şi se poate traduce prin „cel ce ţine în braţe”.
Autorul
Habacuc a fost contemporan cu Ieremia şi a activat în perioada de dinaintea ducerii împărăţiei lui Iuda în robia Babiloniană. Profetul a fost un om cu un caracter sensibil şi duios care a îndeplinit slujba de „străjer” spiritual pus de Dumnezeu peste poporului Său („M-am dus în locul meu de strajă, şi stam în turn ca să veghez şi să văd ce are să-mi spună Domnul” – Hab 2.1).
Data scrierii
Habacuc a activat ca profet în secolul 7 dinaintea lui Hristos, în perioada premergătoare robiei babiloniene.
Contextul istoric
Cu ani de zile înainte de apariţia lui Habacuc, profetul Isaia îl anunţase pe Ezechia, împăratul lui Iuda că toată visteria împărăţiei lui va fi luată şi dusă în Babilon (Isa 39.6,7). Pe vremea aceea însă, toată lumea se temea de Asiria. Babilonul a început să constituie o ameninţare numai după căderea cetăţii Ninive. Când Egiptul a venit să dea o mână de ajutor la asedierea şi cucerirea cetăţii Ninive, Iosia, care era un supus al Asiriei, i-a ieşit în cale să-l oprească din drum şi a fost ucis în lupta de la Meghido (2Împ 23.28-30). Fiul lui Iosia, Ioahaz, a apucat să domnească numai trei luni, căci a fost luat „ostatec” în Egipt de faraonul Neco, care a aşezat pe tron în locul lui pe celălalt fiu al lui Iosia, Eliachim (2Împ 23.31-37). Neco i-a schimbat numele în Ioiachim. Acesta a fost împăratul de tristă amintire care a ars sulul cărtii lui Ieremia (Ier 36.0). Pe vremea lui, babilonienii s-au înfruntat cu egiptenii şi i-au învins la Carchemiş, lângă râul Eufrat. Urmărindu-i pe egiptenii care se retrăgeau, Nebucadneţar a asediat şi Ierusalimul şi l-ar fi cucerit fără nici o îndoială, dacă vestea morţii tatălui său, Nebopolazar, nu l-ar fi forţat să se întoarcă de urgenţă acasă. Aşa cum anunţase Habacuc, Babilonul devenise o ameninţare pentru Iuda.
Conţinutul
Cartea lui Habacuc este un unicat între cărţile profetice. Ea nu este un mesaj către popor, ci o discuţie dintre profet şi Dumnezeul care-l ridicase în slujbă. Textul ei nu anunţă prea multe evenimente, ci caută să rezolve o problemă. Habacuc era încurcat cu dreptatea hotărârilor lui Dumnezeu în istorie. Mintea lui nu putea întrezări justeţea hotărârilor divine. Confuz şi curios, el cere o audienţă şi un răspuns de la Domnul.
Cartea ne prezintă un om care, deşi se încrede în Dumnezeu, este perplex în faţa hotărârilor Lui. Dilema lui Habacuc era de o dublă natură:
(1) De ce îngăduie Dumnezeu ca nelegiuirea crescândă din Iuda să rămână nepedepsită? (Hab 1.2-4) şi
(2) Cum poate un Dumnezeu sfânt şi drept să se gândească să pedepsească vinovata împărăţie a lui Iuda prin şi mai vinovatul Babilon? (Hab 1.12-2.1). Răspunsurile pe care i le dă Dumnezeu la aceste două întrebări sunt consemnate în Hab 1.5-11 şi Hab 2.2-20. Cartea se încheie apoi cu o odă de laudă la adresa suveranităţii şi atot înţelepciunii divine. Textul cântării de laudă este unul dintre cele mai frumoase din Biblie şi a fost aşezat de evrei pe muzică şi cântat la serviciile de la Templu.
Cuvinte cheie si teme caracteristice
Are voie un om să chestioneze justeţea hotărârilor lui Dumnezeu? Aceasta este problema pe care o ridică profeţia lui Habacuc. Răspunsul pe care-l dă cartea este că omul are dreptul să întrebe, dar răspunsul pe care-l va primi de la Domnul va mări uneori şi mai mult neînţelegerea omului. Mintea noastră limitată în circumstanţele de timp şi spaţiu nu poate pătrunde justeţea planurilor lui Dumnezeu în istorie. Suferinţele neînţelese de astăzi vor fi cu siguranţă explicate de Dumnezeu „în ziua aceea”. Până atunci, ne spune Habacuc, „cel neprihănit va trăi prin credinţă” (Hab 2.4). Tema cuprinsă în principiul acesta este temelia pe care a fost construită mântuirea oferită în Noul Testament. Hab 2.4 este citat de 3 ori în texte doctrinare fundamentale din epistole (Rom 1.17;Gal 3.11;Evr 10.38).
Un alt lucru important din cartea lui Habacuc este atitudinea proorocului atunci când are o problemă. El nu merge la oameni pentru rezolvare, ci se retrage în singurătatea părtăşiei cu Dumnezeu aşteptând „în tăcere ajutorul Domnului”. O astfel de atitudine este întotdeauna răsplătită de Domnul. Nu este adevărat că Dumnezeu nu mai vorbeşte ca altădată! Este însă adevărat că oamenii nu mai ştiu să asculte ca în alte timpuri! „Domnul însă este în Templul Lui cel sfânt. Tot pământul să tacă înaintea lui” (Hab 2.20).
SCHIŢA CĂRŢII
I. UN PROFET CU PROBLEME
a. Problema #1:
De ce îngăduie Dumnezeu propăşirea răului? Hab 1.2-4
b. Răspunsul, Hab 1.5-11
c. Problema #2:
Cum poate folosi Dumnezeu un neam mai rău pentru pedepsirea răului din Iuda?, Hab 1.12-2.1
d. Răspunsul, Hab 2.2-20
II. ODA CREDINŢEI
a. Laudă pentru persoana Domnului, Hab 3.1-2
b. Laudă pentru puterea Domnului, Hab 3.4-7
c. Laudă pentru scopurile Domnului, Hab 3.8-16
d. Laudă aşezaţi pe temelia credinţei, Hab 3.17-19