Cartea EZECHIEL
„Fiul omului, te pun păzitor peste casa lui Israel! Când vei auzi un cuvânt care iese din gura Mea, să-i înştiinţezi din partea Mea!” (Ezec 3.16-21).
Isaia este profetul Fiului lui Dumnezeu; Ieremia este purtătorul de cuvânt al Tatălui, care-şi disciplinează copii; Ezechiel este proorocul Duhului, numit în text: „slava Domnului”.
Titlul
Cartea poartă numele autorului ei care se poate traduce prin „Dumnezeu întăreşte” sau „Domnul este tăria mea”.
Autorul
Ca şi Isaia, Ezechiel a fost şi preot şi profet. El se pregătea să slujească Domnului la Templul din Ierusalim, dar nu a mai avut ocazia s-o facă! Preoţii erau instalaţi în slujire numai de la vârsta de 30 de ani, iar Ezechiel a fost dus în robia babiloniană în anul 597 Î.H., pe când avea numai 25 de ani. După încă cinci ani petrecuţi în Babilon, Ezechiel şi-a început slujirea printre poporul captiv de la râul Chebar. Timp de cel puţin 22 de ani activează ca preot şi profet (Ezec 29.17). Se căsătoreşte, dar nu ştim dacă a avut sau nu copii din această căsătorie.
Data scrierii
Amănuntele date de Ezechiel ne ajută să stabilim foarte uşor data scrierii. Fiecare secţiune profetică a cărţii debutează cu data la care a fost primită de la Domnul şi transmisă oamenilor. Activitatea profetică a lui Ezechiel a început în luna Iulie din anul 593 Î.H. şi a continuat cel puţin până la vremea menţionată în ultima profeţie înregistrată de textul cărţii, adică: luna Aprilie din anul 571 Î.H. Ezechiel a fost contemporan cu Ieremia şi Daniel. Cam de aceiaşi vârsta cu Daniel, dar mult mai tânăr decît Ieremia, profetul a fost mult influenţat de „profetul lacrimilor” căruia i-a continuat aparent trei dintre profeţiile sale:
(1) vedenia cazanului pus pe foc (Ezec 11.1-12;Ezec 24.3-14; comparate cu Ier 1.13-15),
(2) zicala strugurilor acrii (Ezec 18.2-32; comparat cu Ier 31.29-30),
(3) pilda celor două surori (Ezec 23.1-49; comparat cu Ier 3.6-11).
Conţinutul cărţii
Ezechiel ajunge la Babilon cu 9 ani după Daniel, făcând parte din cei 10.000 de captivi luaţi de Nebucadneţar în timpul domniei lui Zedechia (2Împ 24.11-18). El îşi începe activitatea după 5 ani de robie, spulberând chiar de la început nădejdile false ale celor care credeau că robia va fi scurtă şi că evreii se vor întoarce foarte repede acasă. Cartea lui Ezechiel a fost un mesaj adresat naţiunii. Evreii trebuiau convinşi că nu poate fi vorba despre o întoarcere în ţara promisă, mai înainte de a se produce o totală întoarcere la Dumnezeu. Acest mesaj îşi atinge punctul maxim în pasajul din Ezec 18.30-32:
„Întoarceţi-vă şi abateţi-vă de la toate fărădelegile voastre, pentru ca să nu vă ducă nelegiuirea la pieire. Lepădaţi de la voi toate fărădelegile, prin care aţi păcătuit, faceţi-vă rost de o inimă nouă şi un duh nou. Pentru ce vreţi să muriţi, casă a lui Israel? Căci Eu nu doresc moartea celui ce moare, zice Domnul Dumnezeu. Întoarceţi-vă dar la Dumnezeu, si veţi trăi”.
Cartea lui Ezechiel are un caracter autobiografic şi este aranjată într-o ordine cronologică. Conţinutul cărţii înregistrează activitatea lui Ezechiel ca profet. Prorociile rostite de Ezechiel pot fi rezumate şi împărţite în felul următor:
(a) profeţii adresate situaţiei prezente: judecata Ierusalimului şi a poporului evreu (Ezec 4.0-14.0),
(b) profeţii despre viitor – destinul naţiunilor (Ezec 25.0-39.0),
(c) profeţii despre vremea sfârşitului: Templul, închinarea, cetatea (Ezec 40.0-48.0).
Ezechiel este un prooroc foarte puţin citat în Noul Testament. Nu-l găsim în textul evangheliilor sau al epistolelor, dar el apare în toată măreţia lui în cartea Apocalipsei. Pentru cel ce cunoaşte Biblia, nu este nici un secret că Ezechiel şi Ioan sunt amândoi profeţi apocaliptici. Şi unul şi celălalt au avut harul să primească de la Domnul descoperiri extraordinare despre vremurile sfârşitului, în care Dumnezeu va face ceruri noi şi un pământ nou în care va locui neprihănirea. Multe din pasajele cărţilor lor pot fi citite şi studiate în paralel. Iată de exemplu viziunea scaunului de domnie al lui Dumnezeu:
„Deasupra cerului care este peste capetele lor, era ceva ca o piatră de safir, în chipul unui scaun de domnie; pe acest chip de scaun de domnie se vedea ca un chip de om, care şedea pe el”. (Ezec 1.26)
„Numai decât am fost răpit în Duhul. Şi iată că în cer era pus un scaun de domnie, şi pe scaunul acesta de domnie şedea Cineva. Cel ce şedea pe el, avea înfăţişarea unei pietre de iaspis şi de sardiu; şi scaunul de domnie era înconjurat cu un curcubeu ca o piatră de smarald la vedere”. (Apoc 4.2-3).
Ca şi cartea lui Ioan, şi prorociile lui Ezechiel sunt pline de vedenii (Ezec 8.0), pilde (Ezec 17.0), poeme (Ezec 19.0), proverbe (Ezec 12.22,23;Ezec 18.2) şi tablouri cu încărcătură simbolică. Specificul acesta mai are încă o explicaţie. Până la căderea Ierusalimului, Dumnezeu l-a făcut literalmente pe Ezechiel mut (Ezec 3.26,27). Aşa că mesajul lui către popor nu a putut fi transmis prin vorbe, ci prin intermediul gesturilor şi al simbolurilor. Din cauza acestei situaţii, profetul a fost împins de câteva ori de Dumnezeu în situaţii dificile. A trebuit să umble gol, să stea legat cu frânghii, să mănânce baligă de animal, etc. Cel mai greu de purtat dintre toate semnele profetice a fost însă moartea soţiei sale, produsă chiar în ziua în care a căzut Ierusalimul (Ezec 24.15-27). Pentru ca glasul lui Ezechiel către popor să sune la fel cu glasul Dumnezeului lor, Domnul a vrut ca profetul să guste ceva din durerea pe care Dumnezeu însuşi a simţit-o când a încuviinţat pedepsirea cetăţii favorite.
Unul dintre cele mai grafice capitole ale cărţii lui Ezechiel este capitolul 37 în care găsim viziunea văii oaselor. Nicăieri în Biblie nu este descrisă mai plastic refacerea şi renaşterea poporului evreu. Şi tot nicăieri în Biblie nu se găseşte mai clar declaraţia că Dumnezeu nu şi-a terminat planurile cu evreii. Dumnezeu poate să-i ridice chiar şi din morminte pentru a-i aşeza în matca destinului lor mesianic.
Cuvinte cheie şi teme caracteristice
Expresia caracteristică a cărţii este „slava Domnului”. Ea apare de 12 ori în primele 11 capitole, dispare apoi din text, pentru ca să reapară în capitolul 43 al cărţii. Capitolul 1 debutează cu descrierea slavei cereşti, iar capitolele 40-48 încheie cartea cu descrierea instaurării slavei lui Dumnezeu pe pământ („Tatăl nostru care eşti în ceruri! Sfinţească-se Numele Tău; facă-se voia Ta; vie împărăţia Ta; precum în cer aşa şi pe pământ” – Mt 6.9-10). Între aceste două extreme, cartea lui Ezechiel ne prezintă ce s-a întâmplat cu slava Domnului în împărăţia lui Iuda. În Ezechiel 8 îl vedem pe profet dus de Domnul la Ierusalim ca să fie martor la idolatria poporului şi pentru a asista la plecarea slavei Domnului din cetate.
În Vechiul Testament, slava Domnului era semnul prezenţei lui Dumnezeu în mijlocul poporului. Locul ei era între heruvimii harului de pe chivotul legământului din Cortul întâlnirii. Din pricina păcatelor poporului, în timpul vieţii lui Ezechiel, Dumnezeu trimite asupra evreilor pedeapsa robiei. Înainte însă de căderea Ierusalimului, slava Domnului părăseşte treptat cetatea. Mai întâi, ea „s-a ridicat dintre heruvimul pe care era şi s-a îndreptat spre pragul casei” (Ezec 9.3). Această mişcare a ei a făcut ca Templul să se umple de nor şi curtea de strălucire (Ezec 10.4). Apoi „slava Domnului aplecat din pragul Templului, şi s-a aşezat pe heruvimi. Heruvimii şi-au întins aripile … şi s-au oprit la intrarea porţii Casei Domnului spre răsărit” (Ezec 10.18-19). „După aceea, … slava Domnului s-a înălţat din mijlocul cetăţii, şi s-a aşezat pe muntele de la răsăritul cetăţii” (Ezec 11.22-23). Plecarea slavei Domnului din Ierusalim s-a făcut cu o încetineală şi cu o maiestate care subliniază parcă regretul cu care Dumnezeu trebuie să se despartă de cetate şi să îngăduie distrugerea ei. Când slava a plecat, a început prăpădul.
Ezechiel nu se opreşte însă aici. Profeţia lui ridică vălul de la orizontul viitorului. Capitolele finale ale cărţii lui proclamă întronarea împărăţiei lui Israel şi revenirea slavei: „M-a dus la poartă, la poarta dinspre răsărit. Si iată că slava Dumnezeului lui Israel venea de la răsărit. …Slava Domnului a intrat în Casă pe poarta dinspre răsărit. Atunci, Duhul m-a răpit şi m-a dus în curtea dinlăuntru. Şi Casa era plină de slava Domnului!” (Ezec 43.1-5).
Mesajul cărţii
Nu trebuie să căutăm prea mult pentru a descoperi care este ideea principală şi mesajul central din cartea lui Ezechiel. Ele se găsesc pe aproape fiecare filă a cărţii. Cu variaţii minime, fraza: „Si vor şti că Eu sunt Domnul” se repetă de nu mai puţin de 70 de ori. Ea este folosită de 29 de ori atunci când se vorbeşte despre pedeapsa pe care o va aduce Iehova asupra Ierusalimului; de 24 de ori atunci când se vorbeşte despre judecata divină care va cădea asupra Neamurilor; şi de 17 ori atunci când se vorbeşte despre viitoarea restaurare a Israelului şi despre binecuvântarea care va veni asupra lui la vremea sfârşitului. Această observaţie dă pe faţă însăşi chintesenţa cărţii. Ezechiel anunţă că poporul ales, şi toate celelalte popoare ale lumii, vor ajunge să cunoască în scurgerea vremii că Iehova este singurul şi adevăratul Dumnezeu, Suveran absolut asupra neamurilor şi asupra istoriei.
Aceasta se va face prin trei acţiuni distincte:
(a), mai întâi este vorba despre pedepsirea Ierusalimului şi despre ducerea poporului ales în robie, lucru despre care noi ştim astăzi că s-a întâmplat întocmai;
(b). în al doilea rând, prin judecata şi pedepsirea popoarelor existente în zilele lui Ezechiel, lucru despre care iarăşi noi ştim că s-a întâmplat întocmai; şi
(c). în al treilea rând, prin prezervarea Israelului şi prin finala lui restaurare în poziţia şi privilegiile de popor al Legămîntuiui. Aceasta s-a întâmplat parţial o dată cu reîntoarcerea din robia Babiloneană a „rămăşiţei” sub conducerea lui Ezra şi Neemia, se întâmplă acum prin supravieţuirea miraculoasă a Israelului şi îşi va avea curând încununarea în instaurarea împărăţiei Mielului.
Redus la o singură afirmaţie, cartea lui Ezechiet spune : „Şi veţi cunoaşte că Eu sînt Domnul!”.
SCHIŢA CĂRŢII
Viziunea iniţială şi chemarea profetului Ezechiel în slujbă Ezec 1.0-3.0
1. PREZENT – JUDECATA IERUSALIMULUI ŞI A POPORULUI Ezec 4 – 24
Pilde şi profeţii despre apropierea pedepsei Ezec 4.0-7.0
Viziunea Templului şi a cetăţii:
Slava Domnului pleacă Ezec 8.0-11.0
Alte simboluri şi mesaje despre judecată Ezec 12.0-24.0
2. VIITOR – DESTINUL NAŢIUNILOR Ezec 25 – 39
Judecăţi asupra popoarelor străine Ezec 25.0-32.0
După judecată Israelul va fi restaurat Ezec 33.0-37.0
Distrugerea lui GOG şi MAG0G; Înălţarea Israelului Ezec 38.0-39.0
3. VREMEA SFÂRŞITULUI: TEMPLUL, ÎNCHINAREA, CETATEA Ezec 40 – 48
Templul reclădit şi slava cea nouă Ezec 40.1-43.12
Închinarea reînnoită, râul cel sfânt Ezec 43.13-47.12
Ţara reîmpărţită şi Cetatea lui Dumnezeu Ezec 47.13-48.35)