Cartea AMOS
Iată o carte scrisă de un profet laic. Dumnezeu şi-a păstrat întotdeauna dreptul să se folosească de orice oameni pe care El îi alege pentru vestirea mesajelor Sale. Când preoţii şi împăraţii îşi pierd vrednicia, ciobanii şi culegătorii de smochine sunt înrolaţi în vestirea Cuvântului Domnului (Amos 7.14).
Titlul
Cartea poartă numele autorului ei: Amos, care se poate traduce prin „purtătorul de poveri”, încă o dată, numele este o anunţare a specificului misiunii pe care o va avea acest om chemat de Dumnezeu la o activitate grea şi importantă.
Autorul
Numele lui Amos nu apare în nici o altă carte a Bibliei. El nu a fost un preot sau un profet educat în mânuirea şi transmiterea Cuvântului lui Dumnezeu. Ca şi în cazul celorlalţi profeţi însă, autoritatea lui a venit de la Domnul şi asta i-a fost de ajuns ca să stea plin de îndrăzneală în faţa oamenilor:
„Amos a răspuns lui Amaţia: „Eu nu sunt nici prooroc, nici fiu de prooroc; ci sunt păstor, şi strângător de smochine de Egipt. Dar Domnul m-a luat de la oi, şi Domnul mi-a zis: „Du-te şi prooroceşte poporului Meu Israel!” (Amos 7.14-15).
Locul din care s-a ridicat Amos a fost Tecoa, o aşezare situată cam la 6 km sud de Betleem, în pustia Iudeii. Acolo îşi păstorise altădată şi David oile şi tot acolo se ascunsese pe când fugea de împăratul Saul. Limbajul folosit de Amos este nesofisticat. Profetul are vorbirea unui om de la ţară, plină de comparaţii din natura în care-şi duce viaţa (Amos 3.4,5,12;Amos 5.8,19;Amos 9.9). Tonul lui este răspicat, iar mesajul lui merge direct la ţintă fără prea multă pregătire: „El a zis: „Domnul răcneşte din Sion, glasul Lui răsună din Ierusalim. Păşunile păstorilor jelesc, şi vârful Carmelului este uscat” (Amos 1.2).
Data scrierii
Autorul fixează singur data activităţii sale: „pe vremea lui Ozia, împăratul lui luda şi pe vremea lui Ieroboam, fiul lui Ioas, împăratul lui Israel, cu doi ani înaintea cutremurului de pămînt”. Ţinând seama de ameninţările care ne apropie de sfârşitul domniei lui Ieroboam, putem spune că Amos a activat în preajma anului 755 Î.H.
Amos este un profet ridicat de Dumnezeu din împărăţia lui Iuda şi trimis să proorocească la Betel şi Samaria, în inima religioasă a împărăţiei lui Israel. Activitatea profetică a lui Amos nu a fost solitară. Probabil că în tinereţea lui a mai apucat să-l vadă pe Elisei şi să-l audă pe Iona vorbind despre succesele militare ale Israelului (2Împ 14.25) ). Amos a fost premergătorul altor profeţi. În timpul lucrării lui, Dumnezeu l-a ridicat pe Osea să vorbească în Israel şi pe Isaia şi Mica să activeze în Iuda.
Contextul scrierii
Amos a profeţit într-o vreme de optimism şi abundenţă. Vremea lui Ozia şi Ieroboam readusese ceva din fala Israelului de altădată. La curţile împărăteşti se instalase iarăşi luxul, ritualurile religioase erau pline de pompă şi fast, poporul trăia iarăşi în abundenţă şi în bucurie. Israelul arăta însă ca un măr frumos pe dinafară şi găunos pe dinăuntru. Păcatul se furişase în viaţa intimă a poporului şi dincolo de aparenţele de religiozitate, Legea Domnului fusese abandonată. Simplitatea şi neprihănirea fuseseră înlocuite cu abundenta materială, luxul, necinstea şi imoralitatea ( Amos 2.6-8;Amos 3.10;Amos 4.1;Amos 5.10-12;Amos 8.4-6). În plan internaţional, Asiria, Mesopotamia şi Egiptul erau în eclipsă, aşa că aparent, Israelul nu avea de ce să se teamă. În acest context Amos a fost trimis de Domnul să predice un mesaj de mustrare şi ameninţare. Pedeapsa vestită de Amos nu se vedea atunci nici măcar la orizontul istoriei, aşa că nu este de mirare că acest „ţăran” venit de la oi a fost privit cu curiozitate şi cu aversiune în centrele civice şi religioase ale Israelului. Imaginaţi-vă cam cum au reacţionat doamnele din „înalta societate” a Samariei când l-au auzit spunându-le : „Sculaţi acum, juncane din Basan, de pe muntele Samariei, voi care asupriţi pe cei sărmani, zdrobiţi pe cei lipsiţi, şi ziceţi bărbaţilor voştri: Daţi-ne să bem!” (Amos 4.1). Nu este de mirare că împotriva profetului s-a pornit repede o conspiraţie care a făcut totul ca să-l reducă la tăcere. Amaţia, preotul idolatru din Betel, l-a pârât împăratului, declarându-l trădător (Amos 7.10-11), iar apoi l-a interpelat public, gonindu-l din Israel:
„Pleacă, văzătorule şi fugi în ţara lui Iuda! Mănâncă-ţi pâinea acolo, şi acolo prooroceşte. Dar nu mai prooroci la Betel, căci este un locaş sfânt al împăratului, şi este un templu al împărăţiei” (Amos 7.12-13).
Această interpelare a cauzat, declaraţia autobiografică a profetului şi groaznica sentinţă dumnezeiască rostită împotriva preotului Amaţia (Amos 7.17). Alungat din Israel, Amos s-a întors în Iuda şi a aşternut conţinutul profeţiilor sale în scris ca să poată fi răspândite în continuare în Israel şi ca să servească drept avertisment împărăţiei lui Iuda.
Conţinutul
Deşi de la ţară, Amos este un vorbitor elocvent şi ordonat. Capitolele 1 şi 2 sunt o expunere despre „opt greutăţi” care stau pe inima profetului. În revărsări profetice, Amos vorbeşte împotriva tuturor celor opt naţiuni din teritoriile Palestinei: Siria (Amos 1.3-5), Filistenii (Amos 1.6-8), Fenicia (Amos 1.9,10), Edom (Amos 1.11-12), Amon (Amos 1.13-15), Moab (Amos 2.1-3), Iuda (Amos 2.4-5) şi Israel (Amos 2.6-16). Urmează apoi capitolele 4, 5 şi 6 care conţin rezumatele a trei predici rostite de Amos. Începutul acestor trei mesaje este uşor de găsit. Fiecare dintre ele încep cu: „Ascultaţi cuvântul acesta …” (Amos 3.1;Amos 4.1;Amos 5.1). Ultimele capitole ale cărţii cuprind o serie de 5 viziuni prin care, într-o succesivă accelerare a mâniei este vestită pedeapsa care va veni asupra celor ce s-au îndepărtat de Domnul (Amos 7.0-9.0).
Cuvinte cheie şi teme caracteristice
Doua expresii au păşit afară din cadrul cărţii lui Amos înspre frazeologia tipologică creştină:
„Pregăteşte-te să te întâlneşti cu Dumnezeu tău” (Amos 4.12) a devenit semnal de atenţionare valabil oriunde şi oricând.
„Vai de cei ce trăiesc fără grijă în Sion” (Amos 6.1) a devenit sinonim cu avertizarea celor care se află în pericolul formalismului religios.
Mesajul
Canea lui Amos este bogată în mesaje spirituale. Ea răspunde întrebării: „Cine poate să slujească Domnului?” cu un răspuns care trece dincolo de preoţia tradiţională, la masa mare a poporului, stabilind drept unic criteriu de calificare „chemarea Domnului pentru slujbă”. Amos denunţă ipocrizia şi falsul ritualului religios lipsit de substanţa reală a unei vieţi trăite în ascultare de Cuvântul Domnului: „Duceţi-vă numai la Betel, şi păcătuiţi!… Aduceţi-vă jertfele în fiecare dimineaţă, şi zeciuielile la fiecare trei zile! Faceţi să fumege jertfe de mulţumire făcute cu aluat! Trâmbiţaţi-vă, vestiţi-vă darurile de mâncare de bună voie! Căci aşa vă place, copii ai lui Israel, zice Domnul Dumnezeu” (Amos 4.4-5).
Cartea lui Amos ne vorbeşte despre iluzoria siguranţă a belşugului şi confortului zilei de astăzi. Dumnezeu este acela care ridică sau coboară împăraţii şi împărăţiile. Toate marile imperii ale lumii au căzut din cauza aceluiaşi motiv groaznic: păcatul. El atrage ruina popoarelor. Peste Israelul prosper răsună glasul de tunet al lui Amos: „Aşa vorbeşte Domnul: După cum păstorul scapă din gura leului numai două bucăţi de picioare sau un vârf de ureche, aşa vor scăpa copiii lui Israel care stau în Samaria în colţul unui pat şi pe covoare de Damasc!” (Amos 3.12).
Profeţia lui Amos nu este numai ameninţare şi pedeapsă. Dincolo de disciplinarea necesară, Amos vesteşte recuperarea şi restaurarea poporului. În numai cinci versete (Amos 9.10-15), viitorul Israelului este descris în toată frumuseţea împlinii legămintelor Avramic, Davidic şi Palestinian în ceasul apoteotic al încununării lui Mesia. În cartea lui Amos se găseşte textul profetic care, în vremea Bisericii primare, a pus capăt dezbaterilor din consiliul din Ierusalim. Iacov este cel care-l ţine minte şi îl proclamă tuturora: „Şi cu faptul acesta se potrivesc cuvintele proorocilor, după cum este scris: „După aceea, Mă voi întoarce, şi voi ridica din nou cortul lui David din prăbuşirea lui, îi voi zidi dărâmăturile, şi-l voi înălţa din nou: pentru ca rămăşiţa de oameni să caute pe Domnul, ca şi toate Neamurile peste care este chemat Numele Meu, zice Domnul, care face toate aceste lucruri, şi căruia îi sunt cunoscute din veşnicie” (Fapt 15.15-17 citat din Amos 9.11-12).
Biblia ne îndeamnă, iarăşi şi iarăşi, să nu uităm de Israel. Dumnezeu, chiar dacă ia pedepsit acum, nu i-a lepădat din planurile Sale. Evreii vor fi readuşi în patria lor milenară, Ţara va înflori din nou. Naţiunea va cunoaşte iarăşi prosperitatea şi evreii pocăiţi şi reintraţi în prerogativele Legământului vor redeveni martorii lui Dumnezeu în lume (Amos 9.13-15).
SCHIŢA CĂRŢII
I. OPT „GREUTĂŢI Amos 1 – 2
a. Damascul a invadat Israelul – 2Împ 10.32-33, (Amos 1.3)
b. Gaza s-a aliat cu Tirul ca să invadeze Iuda – 2Cron 21.16,17;2Cron 28.18, (Amos 1.6)
c. Tirul s-a aliat cu Gaza ca să invadeze Iuda, (Amos 1.9)
d. Edom este duşmănos faţă de Israel – Obadia 10.0-12.0, (Amos 1.11)
e. Amon a atacat Galaadul, (Amos 1.13)
f. Moab practică religii ucigătoare de oameni, (Amos 2.1)
g. Iuda neglijează Legea Domnului – 2Împ 25.9, (Amos 2.4
h. Israel trăieşte în nelegiuire – 2Împ 17.17-23, (Amos 2.6)
II. TREI PREDICI ÎMPOTRIVA ISRAELULUI Amos 3 – 6
1. Pedeapsa: justificată (Amos 3.1-10), pronunţată (Amos 3.11-I5)
2. Pedeapsa: justificată (Amos 4.1-11), pronunţată (Amos 4.12-13)
3. Pedeapsa: justificată (Amos 5.1-15), pronunţată (Amos 5.16-6.14)
III. CINCI VEDENII Amos 7 – 9
Lăcustele, Amos 7.1-3
Focul, Amos 7.4-6
Cumpăna, Amos 7.7-17
Coşul cu poame coapte, Amos 8.1-14
Dumnezeu stând pe altar, Amos 9.1-10
Promisiuni pentru viitorul lui Israel, Amos 9.11-15