Cartea 2 ÎMPĂRAȚI
Începând cu această carte ne vom familiariza cu existenţa marilor imperii antice: Asiria, Babilon şi Persia. Ele vor începe să exercite o influenţă covârşitoare asupra Israelului. Paradoxal, imperiile acestea sunt astăzi o binecuvântare pentru poporul Bibliei, căci recentele descoperiri arheologice au făcut să amuţească critica arbitrară şi răuvoitoare din deceniile trecute. Fiecare lopată de pământ întoarsă în terenul străvechilor imperii acreditează astăzi Biblia ca o carte de istorie autentică.
Scopul scrierii acestei cărţi nu a fost numai acela de a înregistra vieţile împăraţilor din Iuda şi Israel. Această cronică a fost alcătuită pentru a arăta tuturor cititorilor că succesul oricărui împărat (şi al oricărei naţiuni luată ca atare) depinde de măsura de ataşament faţă de Cuvântul şi voia Domnului. Neascultarea duce întotdeauna la decadenţă şi declin.
Titlul
2 Împăraţi este o continuare firească a cărţii 1Împăraţi cu care iniţial a constituit o singură cronică.
Autorul: Ceea ce s-a spus despre 1Împăraţi este valabil şi pentru această carte. Proorocul Ieremia apare ca cel mai probabil dintre toţi autorii propuşi. El a folosit însă informaţii cuprinse în alte cărţi (1Împ 11.41;1Împ 14.19,29). Ultimul capitol pare şi el scris de altcineva care a stat în Babilon, nu de cineva care s-a dus cu unii din popor în Egipt şi a murit acolo, cum este cazul cu Ieremia.
Data scrierii
În preajma anului 550 Î.H. Nu înainte de distrugerea celui dintâi Templu.
Conţinutul cărţii
Această carte care debutează cu strămutarea lui Ilie la cer şi se termină cu strămutarea poporului evreu în Babilon este cea mai tragică cronică de istorie din toată Biblia. Ba am putea spune că este una dintre cele mai tragice înregistrări istorice din analele lumii. Poporul prin care Dumnezeu alesese să răspândească cunoştinţa despre Sine şi despre planurile Sale pline de har s-a abătut din ce în ce mai mult de la ascultarea de Dumnezeu, s-a cufundat în idolatrie şi în întunerecul înstrăinării de Creator. Când nelegiuirea lor şi-a atins culmea, Dumnezeu a trimis asupra lor popoare străine puternice şi lipsite de milă care i-au târât într-o neagră, umilitoare şi chinuitoare robie.
Cartea 2 Împăraţi este cartea robiei. În capitolul 17 ni se prezintă ducerea Israelului (cele 10 seminţii din împărăţia de nord) în robia Asiriană. Aceste 10 seminţii nu se vor întoarce acasă, ci vor continua să rămână răspândite printre neamurile lumii. Capitolul 25 ne aduce înaintea ochilor Ierusalimul înconjurat, cucerit şi dărmat. Poporul împărăţiei de sud (Iuda şi Beniamin) este dus în robia babiloneană de unde nu se va mai întoarce decât o rămăşiţă.
Cartea consemnează deasemenea faptele profetului Elisei, continuatorul lucrărilor lui Ilie. Ca şi predecesorul lui, Elisei are o viaţă plină de întâmplări supranaturale. Unele dintre cele mai cunoscute minuni săvârşite de el sunt: învierea fiului sunamitei (2Împ 4), moartea în oală (2Împ 4), înmulţirea celor 100 de pâini (2Împ 4), vindecarea lui Naaman, căpetenia oştirii împăratului Siriei, (2Împ 5), recuperarea securii unuia dintre fiii proorocilor (2Împ 6) şi orbirea temporară a sirienilor (2Împ 6).
Împărţirea cărţii este neclară la prima vedere, dar un studiu atent va scoate la iveală faptul că primele 10 capitole se ocupă predominant de împărăţia de nord, implicând împărăţia de sud numai când evoluţia acesteia afectează evenimentele din nord; partea dintre capitolele 11 şi 27 este o istorie alternativă a evenimentelor din cete două împărăţii surori, iar de la capitolul 18 la 25 găsim numai evenimente din istoria lui Iuda.
Cu excepţia lui Şalum care a domnit numai o lună, toţi cei 11 împăraţi ai lui Israel „au făcut ce este rău înaintea Domnului” (2Împ 3.2,3;2Împ 10.31,32;2Împ 13.2,3,11;2Împ 14.24;2Împ 15.9,18,24,28;2Împ 17.2). Ei au urmat calea lui Ieroboam, „cel care a făcut pe Israel să păcătuiască”.
Împăraţii din Iuda sunt evaluaţi după standardul stabilit de tatăl lor David. Vedem aceasta în cazul lui Solomon (1Împ 11.6), Abiam (1Împ 15.3), Iosafat (2Cron 17.3), Amaţia (2Împ 14.3), Ahaz (2Împ 16.2), Ezechia (2Împ 18.3) şi Iosia (2Împ 22.2).
Plecarea lui Israel în robie s-a făcut în două etape. Cele două seminţii şi jumătate de dincolo de Iordan: Ruben, Gad şi Manase au fost luate captive de Tiglat Pileser, împăratul Asiriei cu câţiva ani înainte de restul împărăţiei (2Împ 15.29;1Cron 5.25-26). Celelalte seminţii din împărăţia de Nord au fost înrobite 13 ani mai târziu, cam prin anul 721 Î.H. Tiglat Pileser murise între timp. Împăratul asirian Salmanasar a condus invazia şi a asediat Samaria timp de trei ani (2Împ 17.3-6).
Căderea împărăţiei din sud, Iuda, s-a produs numai după alţi 120 de ani de istorie, Şi ea a avut mai multe etape. Cea dintâi s-a petrecut în timpul domniei lui Ioiachim (2Împ 23.36-24.1,2;2Cron 36.5-7). Atunci au fost duse la Babilon uneltele Casei Domnului împreună cu câţiva tineri din ţară printre care şi tânărul Daniel (Dan 1.1-4). A doua deportare s-a produs opt ani mai târziu, la începutul domniei lui Ioiachim. Nebucadneţar l-a luat prizonier pe împărat şi l-a strămutat la Babilon împreună cu familia lui şi cu 10 mii de oameni din floarea lui Israel. În Iuda n-au rămas decât oamenii săraci peste care Nebucadneţar l-a pus să domnească pe Zedechia, unchiul lui Ioiachim. Întreg Ierusalimul a fost jefuit. Visteria Templului a fost luată şi vasele de aur făcute de Solomon la Templu au fost sparte (2Împ 24.8-17). A treia şi cea din urmă deportare în Babilon s-a produs în urma unei răscoale a lui Zedechia pe care Nebucadneţar a înăbuşit-o cu cruzime. Fiii lui Zedechia au fost înjunghiaţi înaintea lui, iar împăratului i-au scos ochii, l-au legat cu lanţuri de aramă şi l-au dus la Babilon. Templul a fost distrus cu desăvârşire, cetatea Ierusalimului a fost transformată în ruine şi tuturor caselor li s-a dat foc (2Împ 25.1-21). Asediul a fost îndelungat şi a provocat celor din cetate suferinţe de nedescris. Tragedia de proporţii impresionante este descrisă în cartea sa de profetul Ieremia (Plîn 2.20;Plîn 4.3-10)
Perioada împăraţilor a fost şi perioada de activitate a profeţilor. Cărţile lor vor fi analizate în secţiunea dedicată profeţilor, dar este bine să ţinem minte că Osea şi Amos au profeţit în Israel, în timp ce Obadia, Ioel, Isaia, Mica, Naum, Habacuc, Ţefania şi Ieremia şi-au desfăşurat activitatea în Iuda.
Mesajul peste veacuri
Cine citeşte paginile acestea de istorie a poporului Israel va trage repede concluzii pentru viaţa sa personală de umblare cu Domnul. Iată numai câteva dintre ele:
(1) Stăruinţa în neascultare este cea mai sigură cale spre dezastru. S-ar putea să pară pentru o vreme că pedeapsa întârzie, dar ea va veni cu siguranţă.
(2) Privilegiile acordate de Dumnezeu aduc cu ele responsabilităţi corespunzătoare. Dumnezeu nu ne răsfaţă ca să ne îngâmfe, ci ne binecuvântează ca să ne îndemne să stăruim în împlinirea scopurilor pe care le-a fixat pentru existenţa noastră.
(3) Pedepsele trimise de Dumnezeu sînt proporţionale şi progresive. Scopul lui Dumnezeu este întotdeauna pedagogic. Cine nu răspunde la pedepse obişnuite îşi atrage singur pedepse mai mari şi mai chinuitoare.
(4) „Dumnezeu pedepseşte pe cine iubeşte şi bate cu nuiaua pe orice fiu pe care îl primeşte” (Evrei 12.6). În plan uman şi terestru se pare că asistăm la o catastrofă şi la desfiinţarea poporului ales. În cer însă se socotise altfel. Providenţial, planul divin va continua cu Israelul. Cel mai mare profet din timpul declinului lui Israel declară: „El (Dumnezeu) nu va slăbi, nici nu se va lăsa, până va aşeza dreptatea pe pământ” (Isa 42.4). Când tronul de pe pământ se prăbuşeşte în pulbere, tronul din ceruri cârmuieşte stăpân pe furtună. Robia babiloneană a venit ca o pedeapsă pentru decăderea idolatră a lui Israel. Evreii au trebuit să înveţe departe de casă ce scump le este Dumnezeu şi Legea Lui. În exil au apărut sinagogile şi poporul a început să citească şi să înveţe temeinic Cuvântul. Robia a fost cuptorul în care Dumnezeu şi-a curăţit poporul. Răspândiţi printre neamurile lumii, evreii au fost păstraţi atunci şi continuă să fie păstraţi şi astăzi pentru împlinirea destinului lor istoric. Asirienii şi babilonienii s-au pierdut în negura timpului, dar poporul evreu a continuat să existe. În curând va veni acel „Fiu al lui David” care va prelua stăpânirea în virtutea legământului Davidic şi, din Ierusalimul restaurat, îşi va exercita autoritatea supremă asupra lumii.
SCHIŢA CĂRŢII
I. CRONICILE ÎMPĂRĂŢIEI DE NORD 2Împ 1 – 10
a. Domnia lui Ahazia (853-852), 2Împ 1.1-8
ILIE ŞI ELISEI
Înălţarea lui Ilie la cer, 2Împ 2.1-11
Elisei îşi începe slujirea, 2Împ 2.12-14
Confirmarea răpirii lui Ilie, 2Împ 2.10-18
Vindecarea apelor de la Ierihon, 2Împ 2.19-22
Pedepsirea copiilor, 2Împ 2.23-25
b. Domnia lui Ioram (852-841), 2Împ 3.1-27
FAPTELE LUI ELISEI
Înmulţirea untdelemnului, 2Împ 4.1-7
Fiul Sunamitei, 2Împ 4.8-37
Moartea în oală, 2Împ 4.38-41
Înmulţirea pâinilor, 2Împ 4.42-44
Vindecarea lui Naaman, 2Împ 5.1-27
Securea care pluteşte pe apă, 2Împ 6.1-7
Elisei îi biruieşte sirienii, 2Împ 6.8-8.6
Elisei profeţeşte în Damasc, 2Împ 6.7-15
c. Domnia lui Ioram (852-841), 2Împ 8.16-24
d. Domnia lui Ahazia în Iuda (841), 2Împ 8.25-29
e. Domnia lui Iehu în Israel (841-814), 2Împ 9.1-10.36
II. CRONICA ALTERNATIVA 2Împ 11 – 27
a. Domnia Ataliei în Iuda (841-835), 2Împ 11.1-16
b. Domnia lui Ioas în Iuda (835-796), 2Împ 11.17-12.21
c. Domnia lui Ioahaz în Israel (814- 798), 2Împ 13.1-9
d. Domnia lui Ioas în Israel (798-782), 2Împ 13.10-25
e. Moartea lui Elisei 2Împ 13.14-21
f. Domnia lui Amalia (796-767), 2Împ 14.1-22
g. Domnia lui Ieroboam II în Israel (794-753), 2Împ 14.23-29
h. Domnia lui Azaria în Iuda (790-739), 2Împ 15.1-7
i. Domnia lui Zaharia în Israel (753), 2Împ 15.8-12
î. Domnia lui Şalum în Israel (752), 2Împ 15.13-15
j. Domnia lui Menahem în Israel (752-742), 2Împ 15.16-22
k. Domnia lui Pecahia în Israel (742-740), 2Împ 15.23-26
l. Domnia lui Pecah în Israel (752- 732), 2Împ 15.27-31
m. Domnia lui Iotam în Iuda (750-731), 2Împ 15.32-38
n. Domnia lui Ahaz în Iuda (731-715), 2Împ 16.1-20
o. Domnia lui Osea în Israel (732-722), 2Împ 17.1-41
III. CRONICILE ÎMPĂRĂŢIEI DE SUD 2Împ 18 – 25
a. Domnia lui Ezechia (715-686), 2Împ 18.1-20.21
Reforma religioasă, 2Împ 18.1-12
Biruinţă sub două asedii, 2Împ 18.1-20.21
Boala şi însănătoşirea lui, 2Împ 20.1-11
Lăudăroşenia lui vinovată, 2Împ 20.12-21
b. Domnia lui Manase (695-642), 2Împ 21.1-18
c. Domnia lui Amon (642-640), 2Împ 21.19-26
d. Domnia lui Iosia (640-609), 2Împ 22.1-23.30
e. Domnia lui Ioahaz (609), 2Împ 23.31-33
f. Domnia lui Ioiachim (609-597), 2Împ 23.34-14.7
g. Domnia lui Ioiachin (597), 2Împ 24.8-16
h. Domnia lui Zedechia (597-586), 2Împ 24.17-25.21
Dărâmarea Ierusalimului şi a Templului
i. Guvernatorul Ghedalia (586), 2Împ 25.22-26
f. Eliberarea lui Ioiachin în Babilon, 2Împ 25.27-30