A doua epistolă către CORINTENI
“V-am scris cu multă mâhnire, şi cu strângere de inimă, cu ochii scăldaţi în lacrimi, nu ca să vă întristaţi, ci ca să vedeţi dragostea nespus de mare pe care o am faţă de voi” (2Cor 2:1).
Titlul
În originalul grec, cartea se numeşte: „Pros Korinthious B ” – „Către Corinteni B” (sau a doua).
Autorul
S-ar putea ca alte epistole să fie mai profunde decât aceasta, dar niciuna dintre ele nu este mai caldă şi mai personală ca ea. În niciuna din celelalte nu se revarsă inima lui Pavel mai plenar ca în aceasta şi din nici o alta nu aflăm mai multe despre viaţa şi frământările apostolului.
Data scrierii
Aşa cum am văzut deja, cea dintâi epistolă a lui Pavel către Corinteni a fost scrisă pe când apostolul se afla în Efes (1Cor 16.8). La scurt timp după scrierea ei, el a fost obligat să fugă din cetate din pricina răscoalei puse la cale de argintarul Dimitrie şi de ceata lui idolatră. Zelul pentru zeiţa lor Artemis (Diana) şi mai cu seamă preocuparea pentru cîştigul lor de făcători de machete ale Templului păgân, i-a ridicat pe aceştia împotriva lui Pavel şi a Evangheliei (Fapt 19.21-41).
De la Efes, apostolul a plecat înspre Troa, apoi a trecut prin provinciile nord-estice ale Mării Egee pentru a ajunge în ţinuturile Macedoniei. După ce a vizitat bisericile de acolo, Pavel s-a îndreptat spre sud, ajungând iarăşi în Grecia, vizitând din nou Ahaia şi Corintul şi zăbovind acolo încă trei luni de zile (Fapt 20.1-3). Era a treia vizită pe care avea să le-o facă celor din Corint (2Cor 12.14;2Cor 13.1).
În intervalul de timp scurs între plecarea şi reîntoarcerea în Corint, Pavel a scris această a doua epistolă. Locul scrierii a fost probabil Filipi, iar circumstanţele prin care trecea apostolul au fost dintre cele mai chinuitoare.
Contextul scrierii
Pavel scrie aceste rânduri dintr-una din cele mai grele şi mai întunecate situaţii în care s-a aflat vreodată. Apostolului i-a fost dat să experimenteze necazul şi deznădejdea pentru ca să ne poată scrie nouă şi să ne ajute să trecem la rândul nostru prin clipele noastre de încercare (2Cor 1.3-4).
Lui Pavel nu-i era indiferent ceea ce se putea petrece în Corint. Credinciosul său tovarăş de lucru, Tit, ar Fi trebuit să-l aştepte deja la Filipi, cu un raport despre cele petrecute în cetate după plecarea sa. Faptul că el întârzia să apară nu făcea decât să sporească şi mai mult neliniştea şi temerile apostolului (2Cor 2.12,13). De fapt, asupra lui Pavel se aruncaseră parcă dintr-o dată toate îndoielile, toate dezamăgirile şi toace atacurile diavolului, cufundându-l pe încercatul apostol într-unul din cele mai negre şi mai sfâşietoare momente din întreaga lui carieră de luptător pentru propăşirea şi apărarea Evangheliei:
„Căci şi după venirea noastră în Macedonia, trupul nostru n-a avut nici o odihnă. Am fost necăjiţi în toate chipurile: de afară lupte, dinăuntru temeri” (2Cor 7.5)
Se părea că cei din Corint erau cu totul porniţi împotriva lui. Pe de altă parte Galatia căzuse pradă ereziilor iudaizatoare şi acceptaseră „o altă Evanghelie” (Gal 1.6-9). În Efes, scăpase ca prin urechile acului din mâinile lui Dimitrie şi a celor ce au aţâţat cetatea împotriva lui. Se luptase cu oameni, dar lupta fusese atât de cruntă încât apostolul o aseamănă cu o luptă de gladiatori împotriva „fiarelor” (1Cor 15.32). Gândul că îşi lăsase mica turmă de urmaşi ca pe nişte miei în mijlocul lupilor nu-i da odihnă. Sub acest potop de grijuri, sănătatea lui a cedat din nou făcând loc unui atac de boală, care ameninţa să-i curme viaţa:
„În adevăr, fraţilor, nu voim să vă lăsăm în necunoştinţă despre necazul care ne-a lovit în Asia, de care am fost apăsaţi peste măsură de mult, mai pe sus de puterile noastre, aşa că nici numai trăgeam nădejde de viaţă. Ba încă ne spunea gândul că trebuie să murim…” (2Cor 1.8-9)
Dumnezeu avea însă alte planuri cu Pavel. Tit soseşte din Corint cu veşti îmbucurătoare. Ca un răspuns dat primei epistole a lui Pavel, prin biserica din Corint trecuse focul curăţitor al pocăinţei. Asprimea condamnărilor apostolului, disciplina anunţată de el, mustrarea şi atenţionarea căzuseră pe un pământ bun, pregătit de Dumnezeu şi care nu zăbovise să dea la iveală roade de pocăinţă (2Cor 7.6-16).
Într-atât de bucuros a fost Pavel de raportul dat de Tit, încât s-a aşternut imediat la scris şi le-a trimis această a doua scrisoare. Tit a călătorit cu ea înapoi la Corint ca să se desăvârşească lucrarea bună începută acolo (2Cor 8.16,17,23).
Cuprinsul cărţii
Oricât de îmbucurător a fost raportul dat de Tit lui Pavel, el a cuprins şi aspecte problematice care nu puteau fi trecute cu vederea. Chiar dacă cei din Corint dăduseră dovadă că au o mare râvnă în ce priveşte sfinţenia, nu se poate spune că toţi au primit sfaturile lui Pavel. Pavel îşi exprimă poziţia faţă de aceştia în mod clar:
„De multă vreme voi vă închipuiţi că vrem să ne apărăm înaintea voastră! Noi vorbim înaintea lui Dumnezeu în Hristos; şi toate aceste lucruri le spunem, prea iubiţilor, pentru zidirea voastră. Fiindcă mă temea nu cumva, la venirea mea, să vă găsesc aşa cum n-aş vrea să vă găsesc şi eu însumi să fiu găsit de voi aşa cum n-aţi vrea. Mă tem să nu găsesc gâlceavă, pizmă, mânii, dezbinări, vorbiri de rău, bârfeli, îngâmfări, tulburări. Mă tem ca la venirea mea la voi, să nu mă smerească din nou Dumnezeul meu cu privire la voi, şi să trebuiască să plâng pe mulţi din cei ce au păcătuit mai înainte, şi nu s-au pocăit de necurăţia, curvia şi spurcăciunile, pe care le-au făcut” (2Cor 12.19-21).
Unii dintre corinteni începuseră să critice unele aşa zise „neajunsuri şi slăbiciuni” ale apostolului. „Persoana” lui Pavel era atacată în mod special. Iată câteva din lucrurile de care îl învinuiau adversarii lui din Corint:
a. Laşitate şi fugă de suferinţe în faţa prigoanei. (Pavel răspunde în 2Cor 11.23-33)
b. Şovăiala şi nestatornicie în felul în care-şi schimba mereu planurile. (Pavel răspunde în 2Cor 1.15-23)
c. Lipsa de scrisori de „acreditare” din partea Bisericii din Ierusalim. (Pavel răspunde în 2Cor 3.1-5;2Cor 12.11-13)
d. Simplitatea şi lipsa de elocvenţă a felului lui de vorbire. (Pavel răspundem 2Cor 1.12;2Cor 10.10 şi 2Cor 11.6)
e. Aparenta lui lipsă de personalitate. (Pavel răspundem 2Cor 10.10-13)
f. Plăcerea lui de a se muta din loc în loc. (Pavel răspunde în 2Cor 10.13-18)
g. Poziţia lui dubioasă în ceea ce priveşte Legea lui Moise. (Pavel răspunde în 2Cor 3.0 şi 2Cor 4.0)
h. Râvna lui suspectă în adunarea de ajutoare materiale. (Pavel răspunde în 2Cor 8.0;2Cor 7.2;2Cor 12.14-16)
i. Zvonul despre anumite experienţe „în spirit” care-i făceau discutabilă sănătatea mintală. (Pavel răspunde în 2Cor 5.13;2Cor 12.1-10)
Oricât de neplăcută i-ar fi fost lui Pavel justificarea în faţa oamenilor, ea trebuia făcută deoarece la mijloc era nu numai persoana sau reputaţia lui, ci lucrarea lui în biserica din Corint şi credibilitatea lui în celelalte biserici. Eficienţa întregii lui lucrări depindea şi de felul în care îl înţelegeau oamenii. Iată motivele pentru care s-a născut această a doua epistolă către cei din Corint.
Cuvinte cheie şi teme caracteristice
Această epistolă este o pledoarie de apărare a lui Pavel. Din ea aflăm despre necazurile apostolului şi despre felul în care-l tratau unii credincioşi din Biserici. Epistola trece însă dincolo de lămurirea poziţiei lui Pavel între credincioşii Corintului. În textul ei găsim unele dintre cele mai frumoase pasaje de teologie creştină. Iată numai câteva dintre ele: “făptura cea nouă” (2Cor 5.17-19), „esenţa predicării creştine” (2Cor 4.5,6;2Cor 5.17-19), „vasul de lut” (2Cor 4.7-18), descoperirile lui Pavel (2Cor 12.1-6) şi „ţepuşul” trimis pentru smerire (2Cor 12.7-10).
SCHIŢA CĂRŢII
Introducere (2Cor 1.1,2)
1. Pavel dă socoteală de activitatea sa.
(Pavel – lucrătorul)
a. în ce priveşte motivaţia sa (2Cor 1.0-2.0)
Planurile lui Pavel (2Cor 1.12-2:4)
Iertarea celui pedepsit (2Cor 2.5-13)
Slujba apostolului (2Cor 2.14-17)
b. în ce priveşte caracterul mesajului său (2Cor 3.0-5.0)
Un mesaj al vieţii noi (2Cor 3.1-6)
Un mesaj al Noului Legământ (2Cor 3.7-18)
2. Pavel îşi îndeamnă urmaşii
(Pavel – părintele spiritual)
a. În ce priveşte lucrurile spirituale (2Cor 6.0-7.0)
Împotriva înjugărilor nepotrivite” (2Cor 6.14-18)
b. În ce priveşte lucrurile materiale (2Cor 8.0-9.0)
Dărnicia creştini (2Cor 8.1-15)
3. Pavel răspunde criticilor (2Cor 10 – 13)
(Pavel – Apostolul)
a. Criticii şi acuzaţiile lor
Autoritatea apostolului (2Cor 10.1-19)
Purtarea lui Pavel (2Cor 11.1-15)
Suferinţele lui Pavel (2Cor 11.16-33)
Descoperirile lui Pavel (2Cor 12.1-6)
Ţepuşul lui Pavel (2Cor 12.7-10)
b. Apostolul şi dovezile apostoliei lui
Semnele apostoliei (2Cor 12.11-21)
Îndemn la pocăinţă (2Cor 13.1-10)
Concluzie (2Cor 13.11-14)